Cartierul Tamisa

Moduri creative de a decora peretii

Toţi pereţii au nevoie de decoraţiuni, indiferent din care cameră fac parte. Ştim că am mai discutat despre decorarea pereţilor, dar de data aceasta avem sugestii proaspete. Toată lumea ştie să cumpere un tablou sau să angajeze un pictor care să le deseneze pereţii, dar cum îţi decorezi de unul singur pereţii?

 

Clipboard-uri

 

Dacă îţi place să pictezi sau dacă unul dintre copiii tăi desenează frumos, nu trebuie să ignori aceste talente. Expune într-una dintre camerele locuinţei tale desenele cele mai reuşite ale tale şi ale copiilor tăi.

 

Desigur, nişte opere de artă neconvenţionale au nevoie de suporturi pe măsură. Nu le înrăma, ci prinde-le cu clipboard-uri pe care le vei fixa ulterior de perete. Desigur, poţi fixa întâi suporturile şi abia apoi să prinzi desenele în clema clipboard-urilor (desene pe care, de altfel, le poţi schimba ocazional).

 

Tablouri în rame colorate diferit

 

Am mai menţionat ideea aceasta undeva, aşa-i? Dacă nu am făcut-o, cu siguranţă am avut intenţia la un moment dat. Ştii de ce? Pentru că arată bine: rame de dimensiuni diferite, de culori diferite, cu forme diferite, aşezate pe un singur perete, unele lângă altele şi cu diferite conţinuturi (fotografii, desene sau alte obiecte cum sunt biletele de la cele mai importante concerte, diplomele cu însemnătate, flori presate etc).

 

Tablouri aproape identice

 

Vei vedea şi în galeria foto această sugestie: alege imagini diferite, dar cu acelaşi format. Lipeşte-le pe o bază din acelaşi material şi aceeaşi culoare, apoi înrămează-le cu acelaşi fel de ramă (aceleaşi dimensiuni, aceeaşi formă, aceeaşi culoare). Rezultatul va fi o simetrie monocoloră, întotdeauna în echilibru, niciodată plictisitoare sau monotonă.

 

Farfurii decorative

 

Farfuriile decorative nu sunt pentru toată lumea, e clar. Dar dacă ţie îţi place cum arată, atunci îţi poţi expune colecţia de farfurii decorative pe unul dintre pereţii din living sau pe unul din pereţii din bucătărie. Farfuriile decorative ar fi drăguţ dacă le-ai achiziţiona din locuri diferite – să fie suveniruri din diferite călătorii.

 

Peretele oglinzilor

 

Nu vei putea amenaja o sală a oglinzilor ca la Versailles, dar un perete cu multe oglinzi ai putea pune la punct: alege-le în forme diferite şi cu rame diferite (unele pot chiar să nu aibă rame). Apoi aşază-le unele lângă altele şi admiră-ţi zâmbetul în fiecare dintre ele. Cu siguranţă îţi va plăcea ideea, când vei vedea cât de frumos se luminează întreaga încăpere mulţumită acestor oglinzi.

 

Elemente handmade

 

Poţi realiza rafturi sporadice pentru cărţi sau decoraţiuni handmade pentru pereţi: litere, rame, modele din papier-mache şi aşa mai departe. De asemenea, vei găsi modele în galeria foto şi pentru astfel de idei.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09IT7VQ12