Cartierul Tamisa

Moda pentru ferestre

Ce pui în geam se va vedea şi de afară, motiv pentru care s-ar putea să îţi doreşti să ştii ce anume este la modă în domeniul modei pentru accesoriile pentru ferestre. Chiar dacă te muţi într-o casă nouă sau dacă doar vrei să o reamenajezi pe cea veche, este important să ştii ce îţi doreşti şi care îţi sunt posibilităţile. De aceea, noi facem tot posibilul să îţi punem la îndemână de fiecare dată cât mai multe variante de amenajări interioare.

 

Centru de greutate

 

Accesoriile pentru ferestre, alese cu multă inspiraţie, pot fi un instrument foarte eficient pentru a pune accent pe anumite detalii din cameră. De exemplu, poţi alege nişte perdele lungi, într-o singură culoare (eventual, o nuanţă de pastel), pentru a contrasta şi, astfel, pentru a pune în valoare un design simplu şi de bun gust, pereţii roşii ai camerei, designul deoserbit al corpurilor de iluminat din cameră şi aşa mai departe.

 

Vei opta pentru perdele mai simple şi mai puţin costisitoare pentru a investi mai mult în mobilier sau în accesorii interioare mai importante: dinafară se vede simplu şi frumos, dinăuntru, aspectul va fi aproape luxos dacă reuşeşti să creezi un mix bun de stiluri.

 

Jaluzele din materiale organice

 

Produsele din materiale organice, la fel ca produsele prietenoase cu mediul, vor fi pentru mult timp la mare căutate (dacă nu pentru totdeauna). În plus, nişte jaluzele din trestie, din frunze de lotus presate, din bambus sau chiar din bumbac organic arată foarte bine. Prin urmare, nu ai niciun motiv să nu alegi să îţi decorezi ferestrele numai cu nişte jaluzele simpatice şi la modă, uşor de asortat cu alte decoraţiuni din fiecare cameră în parte.

 

Accesorii + culoare

 

Dacă întreaga cameră este scăldată în culori, atunci poate îţi doreşti ca şi accesoriile pentru ferestrele casei tale să fie măcar puţin colorate. Tendinţele din acest sezon chiar încurajează alegerea materialelor colorate (unicolore sau multicolore, cu sau fără imprimeu) pentru accesoriile pentru ferestre, indiferent că îţi doreşti perdele, jaluzele, panouri sau adevărate cortine.

 

Imprimeuri puternice

 

Imprimeurile pentru accesoriile pentru ferestre le vei alege, bineînţeles, în funcţie de personalitatea ta, dar şi de designul ales pentru restul camerei. Prin aceasta înţelegem că modelul imprimeului şi culorile ce se vor găsi în aceste ţesături pot varia infinit de mult – gândeşte-te numai câte modele de frunze sunt pe lume, câte moduri de a le combina, după forme şi dimensiuni sunt şi câte nuanţe are fiecare culoare! În plus, imprimeurile nu trebuie să fie numai cu modele vegetale!

 

Sursa foto: hgtv.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI