Cartierul Tamisa

Mobilier pentru animalele de companie

Dacă ai un animal de companie, cu siguranță îți dorești să fie cel mai fericit necuvântător de pe fața Pământului și să îi asiguri tot confortul posibil. La acest lucru s-au gândit și diferiți designeri de produs, care au creat tot felul de piese de mobilier adaptate sau create special pentru animalele de companie.

 

Un loc special în șifonier

 

Pisica mea, de exemplu, adoră să se urce în șifonier. Știe că nu este locul ei acolo, știe că nu are voie și, totuși, într-un moment de neatenție a și sărit pe unul dintre rafturile șifornierului, chiar dacă l-am lăsat deschis numai jumătate de minut.

 

Dacă și animalul tău de companie tinde să facă același lucru, există o recomandare foarte utilă: rezervă-i un loc special în șifonierul tău, un loc fără uși sau cu o clăpiță care să îi ușureze accesul, așa încât să nu te mai pândească și să îți sară între lenjerii tocmai atunci când fugi să răspunzi la interfon.

 

Un pătuț special

 

Orice animal de companie, dar mai ales câinii (pentru că ei sunt scoși afară și nu îi poți spăla chiar după fiecare plimbare), trebuie să știe că nu are voie să se urce în patul tău. Totuși, acest lucru va trebui compensat cumva: ia-i un pătuț al lui, unul la fel de comod și de călduros, căruia să îi poți schimba cu ușurință husa și să i-o cureți regulat.

 

Decorațiuni personalizate

 

Tablouri cu figura animalului preferat sau cu portrete ale animalelor tale de companie, diferite veioze, ceasuri sau orice alt fel de ornament pentru interior își poate găsi cu ușurință un loc în apartamentul sau casa ta.

 

Astfel, îți vei aminti mereu de animalele de companie pe care le-ai îndrăgit dar au apus sau de unul dintre obiective: adoptarea unui cameleon, a unui boxer, a unei pisici Abyssiniene, a unui papagal vorbitor sau orice alt animal de companie ți-ai dorit dintotdeauna, dar nu ți l-ai permis până când ai fi avut locuința personală.

 

Și când te așteaptă la intrare...

 

Pisicile și, mai ales, câinii, tind să își aștepte stăpânul la intrare: nu îți lăsa animalul de companie să te aștepte cu burtica pe gresie și cu botul pe prag, doar nu vrei nici să îl lovești cu ușa în nas, nici să răcească! În cuierul unde îți așezi de obicei jachetele, umbrelele și ce mai pui tu în dulapul de la intrare rezervă-i un loc câinelui sau pisicii tale.

 

Dacă dulapul este unul pitic, îl poți suspenda pe câțiva stâlpi sau pe o cutie ceva mai voluminoasă, dar va trebui să te asiguri că este foarte bine fixat, pentru a evita accidentele.

 

Iar dacă nu are voie în bucătărie, dar nu îl poți abandona...

 

...poți întotdeauna să îi improvizezi o cușcă sub masă, astfel încât să nu lase păr prin toată bucătăria și nici să nu îți stea în picioare cât timp ai tu treabă, dar să fie întotdeauna aproape de tine și să nu se simtă uitat.

 

Și pentru că trebuie să îi limitezi accesul puțin...

 

Intimitatea este pierdută din momentul în care ai adoptat un câine sau o pisică: trebuie să știi că va vrea să fie cu tine și când faci duș, și când mănânci, și când primești oaspeți. Dacă îți dorești, totuși, o zonă pet-free, o zonă în care animalele să nu aibă voie, instalează niște bariere: portițe din lemn, din plasă țesută sau din metal, în funcție de stilul în care ți-ai amenajat apartamentul.

 

Amintește-ți, totuși, că prietenul tău necuvântător are nevoie să te vadă și să știe constant că ești bine și că acel obstacol este numai unul psihic, așa că fie vei construi portițe joase, ori vei opta pentru materiale transparente.

 

Sursa foto: houzz.com, weirdnews24.com. 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI