Cartierul Tamisa

Lucruri care nu pot lipsi din locuinta unui barbat

Care sunt lucrurile care nu pot lipsi din locuința unui bărbat? Ce obiecte îi sunt acestuia aproape indispensabile? Cum trebuie să arate apartamentul în care trăiește o persoană de sex masculin? La toate aceste întrebări  vom răspunde în continuare.
 
Bărbatului modern îi plac confortul și aparatura electronică și elecrocasnică de cea mai nouă generație, cu care se poate desfăta în voie și care-i ușurează foarte mult treburile. Dacă o femeie se va simți mult mai confortabil într-o locuință mai aerisită, cu câteva plante de interior și cu o amenajare interioară într-un stil mai avangardist, un bărbat nu are neapărat nevoie de așa ceva.
 
Bucătăria, simplă și modernă
 
Știm cu toții că bărbații nu se preocupă la fel de mult ca femeile atunci când discutăm despre siluetă. De aceea, bucătăria persoanelor de sex masculin trebuie să încorporeze cât mai multe aparate electronice și electrocasnice, care să ușureze prepararea rapidă a băuturilor si mâncărurilor pe care le preferă.
 
Un frigider mare, dotat cu compartimente speciale pentru băuturile favorite, este obligatoriu. Nu uitați nici grătarul, care trebuie să fie neapărat unul de ultimă generație, ca să evitați problemele cu fumul sau cu excesul de grăsime atunci când vă pregătiți preparatele din carne pe care le veți pregăti în interior. Amintiți-vă că cei mai buni bucătari din lume sunt bărbații... 
 
Living-ul, camera ta de joacă
 
Un living pe gustul bărbatului modern trebuie neapărat să aibă cele mai noi gadget-uri de pe piață. O parte dintre bărbații de astăzi și-au păstrat viu simțul ludic și adoră să butoneze consola next generation sau să asculte la maximum melodia preferată la un sistem 5.1.
 
Barul cu băuturile favorite și modelele de pahare corespunzătoare este și el obligatoriu în living, la fel ca și canapeaua extensibilă, de preferat din piele, pe care să stai tolănit când te uiți la programele preferate, pe plasma ultra-modernă.  
 
Dormitorul, încăperea de refugiu
 
Dormitorul este camera în care bărbații se refugiază. Un mic birou, pe care să se afle un calculator este indispensabil. Același lucru se poate spune și despre un televizor, de data aceasta ceva mai mic decât cel din living. Pentru că spațiul de regulă permite, îți poți amenaja și o mică bibliotecă de suflet, populată cu cărțile favorite. 
 
Mobilierul din dormitor, la fel ca și cel din bucătărie sau living, ar putea să fie adaptat stilului minimalist, mult mai simplu și mai bine văzut de bărbați. 
 
Baia, culori marine și proaspete
 
Cu toate că mulți spun că nuanțele de albastru și verde deschis în băi încep deja să devină demodate, acestea nu și-au pierdut încă valoarea atunci când discutăm despre apartamentul unui bărbat. Nimic nu conferă o senzație mai ridicată de prospețime decât un cyan, care te poartă cu gândul la mare și la case de vacanțe sau un verde aprins, simbol al vieții. 
 
Garajul și podul – sălile tale de sport
 
La modă acum pentru garaj și/sau pod sunt mesele de ping-pong și de biliard. Nu trebuie să lipsească nici accesoriile pentru ciclism sau golf, în cazul în care sunteți pasionați. Pentru cei împătimiți de sală de forță, se poate amenaja una proprie chiar în aceste încăperi, cu o singură condiție: să aveți toate aparatura necesară. 
 
Sursa foto: Pinterest.com, houzz.com. 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI