Cartierul Tamisa

Locul de joaca pentru pisici

Pisicile sunt ori foarte leneșe, ori foarte jucăușe. Oricum ar fi, trebuie să le amenajezi un loc special pentru ele: loc de joacă, loc de odihnă, loc pentru servirea mesei. Va trebui să ții cont de numărul de pisici, de spațiul disponibil și de personalitatea fiecăreia dintre micile tale feline. 
 
În special pentru stăpânii mai multor pisici, este recomandat ca locul de joacă al acestora să fie afară, astfel încât să fie un aer cât mai curat în interior și să fie diminuată cantitatea de păr lăsată suvenir prin casă, iar pisicile să își facă exercițiile necesare menținerii siluetei. 
 
Mod de acces în casă 
 
Trebuie să asiguri pisicii sau pisicilor tale un mod de acces în casă cât mai facil, dar care să nu permită accesul altor vietăți: din țarcul de joacă special creat pentru pisica ta, construiește și un mic tunel către una dintre ferestre, către pod sau către ușa de la intrare, care să aibă portiță specială pentru necuvântătoarea ta preferată. 
 
Dacă locuiești la bloc, va fi puțin mai dificil să creezi un spațiu de joacă exterior, însă întotdeauna se poate atașa un labirint din grilaj în balcon ori deasupra sau chiar dedesuptul ferestrelor. De asemenea, poți crea niveluri diferite de joacă pentru pisica ta în interior
 
Protejarea pisicilor de animalele străine 
 
Mai ales dacă locuiești la casă, este necesară îngrădirea spațiului de joacă al pisicilor, astfel încât să nu poată fi atacate de pisici sau câini străini care circulă liberi prin zonă. Construiește o mini-cazemată din sârmă sau fier, care să asigure totuși o bună aerisire și o bună iluminare a spațiului de joacă. 
 
Pentru a proteja pisica și de ploi sau de soarele prea puternic, poți improviza acoperișuri din frunziș,  paie legate, nuiele sau chiar plante cățărătoare. 
 
Animale de companie pentru animalele de companie 
 
Dacă locuiești la casă, poți construi pentru pisica ta un adevărat parc de distracții. Una dintre cele mai mari atracții ar fi, desigur, un mic iaz cu pești. 
 
Majoritatea pisicilor urăsc apa, așa că peștii ar fi în siguranță. Totuși, tuturor pisicilor le place să urmărească ceva ce mișcă – vor privi în iaz minute în șir, această activitate fiind echivalentul urmăririi unui program TV. 
 
Desigur, cel mai bine pisicile se joacă între ele sau cu alte animale, însă adesea acest lucru este condiționat de creșterea împreună: pisicile se pot înțelege foarte bine și cu rațele, cu orice câine, cu hamsteri și așa mai departe, dacă au crescut împreună și dacă nu au avut timp să își dezvolte instinctul de vânător. 
 
Pentru pisici cochete 
 
Pisicile au nevoie, de asemenea, de corpuri în care să își poată înfige gheruțele pentru a le putea curăța, exfolia și ascuți. Nu ai vrea să facă asta în interior, așa că așează-i în spațiul de joacă un buștean pe care să îl poată masacra – eventual, înfășoară-l în sfoară de jur împrejur, pentru aderență mai bună pentru pisicile casnice. 
 
Nu uita nici de plantarea unei zone cu gazon sau grâu. Vegetația este importantă în primul rând pentru consumul de iarbă ce faciliteaza digestia și, în al doilea rând, pentru aspect. De altfel, vegetația poate oferi prilej de joacă și poate fi adăpostul câtorva gândăcei care să înlocuiască peștii din iaz și să devină noile jucării ale pisicii. 
 
Pentru pisici atletice 
 
Asigură-i pisicii tale un spațiu de joacă unde să poată sălta, să poată alerga, să se poată cățăra pe diferite corpuri – în special pisicile tinere au multă energie, motiv pentru care trebuie să le asiguri ori minimum un partener de joacă, ori instrumentele necesare unui antrenament "autodictat". 
 
Sursa foto: houzz.com 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI