Cartierul Tamisa

Invataturi ce se aplica si in Home Design

Treci prin viaţă şi înveţi tot felul de lucruri. Ţine-le minte şi aplică-le şi atunci când trebuie să îţi amenajezi locuinţa, casă sau apartament. Aminteşte-ţi citatele preferate sau cuvinte înţelepte pe care le-ai prins din mers şi pune-le în aplicare în cele mai potrivite moduri pentru căminul şi personalitatea ta.

 

Cunoaşte-te pe tine însuţi/ însăţi.

 

Cine eşti? Ce îţi place? Ce îţi displace? Cum vrei să arate locuinţa ta? Care îţi sunt priorităţile?

 

Sunt întrebări la care numai tu poţi răspunde şi la care nu poţi da răspunsuri greşite. În final, cel mai important lucru este ca, la finalul amenajării locuinţei tale, să te simţi bine acasă şi să îţi placă să te întorci, să îţi placă să foloseşti fiecare cameră, să îţi placă să primeşti vizite, să te poţi odihni şi funcţiona cât mai bine.

 

Unde nu intră soarele pe geam intră doctorul pe uşă.

 

Este una dintre cele mai vechi proverbe pe care mi le pot aminti şi care mă trimit cu gândul direct la chipul doamnei învăţătoare. Probabil că şi tu cunoşti această zicală, chiar dacă nu ai mai auzit-o de mult timp.

 

Cum o poţi pune în aplicare? Sunt două lucruri cărora trebuie să le acorzi atenţie: dimensiunile ferestrelor şi accesoriile alese pentru acestea (perdele, draperii, jaluzele, obloane, rulouri exterioare etc). De asemenea, trebuie să ai grijă să aeriseşti cât mai des locuinţa şi să permiţi luminii naturale să pătrundă, astfel încât să îţi protejezi corpul şi... să nu fie nevoie să intre doctorul pe uşă.

 

Graba strică treaba.

 

Nu te grăbi niciodată să îţi amenajezi sau să îţi reamenajezi locuinţa. Graba chiar strică treaba: ori alegi mobilier sau finisaje care, de fapt, nu îţi plac şi faci o investiţie ineficientă, ori greşeşti în alegerile sau activităţile pe care le întreprinzi.

 

Uită-te la meşterii care lasă urme de var peste tot, mai puţin pe pereţi şi vei înţelege. Sigur, ei sunt expresia exagerării, însă acasă trebuie să fie totul cât mai aproape de perfecţiune, nu-i aşa?

 

Prima regulă: în viaţă nu există reguli.

 

Nici aşa-numiţii experţi nu se ghidează după reguli stricte; de ce ai face-o tu? Sigur, trebuie să faci o listă ca nu cumva să uiţi ceva. Apoi, ai nevoie de puţin simţ estetic pentru a crea un mediu echilibrat din punct de vedere cromatic, dar şi pentru a obţine o armonie între formele din fiecare încăpere.

 

Acasă este locul unde poţi fi tu însuţi/ însăţi.

 

Locul acesta numit "acasă" cu atâta gingăşie este locul unde tu trebuie să te simţi în largul tău, locul unde nu te trezeşti niciodată obosit(ă), locul unde intimitatea nu îţi este violată. Acasă trebuie să poţi sta în orice poziţie doreşti, poţi aşeza pernele pe jos, poţi înlocui solniţele cu sosiere, poţi aşeza florile în borcane pictate, poţi coase unicorni pe perdele – poţi face orice îţi place şi te ajută să te simţi bine acasă.

 

Sursa foto: houzz.com, iidudu.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI