Cartierul Tamisa

Intre amenajari interioare si amenajari naturale

Cumva, amenajările interioare şi amenajările naturale trebuie să se completeze pentru a crea un echilibru estetic. Amenajări naturale se referă la modul în care natura se exprimă atunci când nu este modificată de mâna „atotputernicului” om. Cum se împacă cele două noţiuni?

 

Grădinărit discret

 

În cazul în care locuinţa dumneavoastră este o casă nouă, va trebui să vă organizaţi puţin grădina, dar încercaţi să nu fie nimic excesiv. Aşa cum am punctat şi cu alte ocazii, trebuie să acoperiţi cât mai puţin din suprafaţa solului şi să lăsaţi natura să îşi urmeze cursul, nu contează că acea bucată de pământ vă aparţine în acte.

 

Recomandăm plantarea de copaci. Puteţi planta castani, nuci, tei sau pomi fructiferi, dacă spiritul pragmatic este cel dominant, însă important nu este soiul plantat, ci oferirea de adăposturi pentru păsări, aportul de oxigen pe care îl are fiecare copac plantat şi chiar şi avantajul umbrei pe timp de vară în grădina dumneavoastră.

 

Dacă locuiţi la bloc nu veţi avea la fel de mult spaţiu de amenajat în grădină, însă vă puteţi implica activ în bunăstarea acesteia. Plantaţi arbuşti de jur împrejur pentru a o proteja de animalele străzii, dar şi de bipezii din aceeaşi categorie. În plus, arbuştii vor avea acelaşi efect benefic asupra atmosferei pe care îl au copacii. Următorul pas este să plantaţi în grădiniţă zambile, lalele, lăcrămioare sau orice alţi reprezentanţi ai vegetaţiei vă sunt pe plac.

 

Case cu ochii larg deschişi

 

Se spune că ochii sunt ferestrele sufletului, motiv pentru care atunci când cunoaştem o persoană nouă o privim direct în ochi. Dar de ce să nu funcţioneze această expresie şi în sens invers?

 

Profitaţi din plin de lumina solară şi permiteţi-i şi luminii selenare să viziteze ungherele căminului dumneavoastră. Cu cât ferestrele sunt mai mari şi mai libere, cu atât puteţi aerisi casa mai bine şi sunteţi mai aproape de spiritul naturii şi totodată la adăpost.

 

Amenajări interioare simpliste

 

Nu este obligatoriu să adoptaţi stilul minimalist dacă acesta nu vă defineşte şi nu vă avantajează. Nicidecum! Simplitatea are cel puţin la fel de multe forme precum lucrurile complexe.

 

Important este să evitaţi lucrurile pompoase, decoraţiuni extravagante, ostentative. De exemplu, într-o astfel de casă nu au ce căuta candelabre sau fotolii baroce, canapele cu animal print sau blănuri de urs pe post de covor.

 

Un astfel de casă merită serenitate şi transparenţă, perdele subţiri care să se joace discret în adierea vântului fără să oprească razele solare, lenjerii de pat şi huse, covoare în culori deschise sau nuanţe calde.

 

Pentru impresia unui spaţiu mai vast folosiţi mese cu blatul din sticlă şi dulapuri ale căror uşi să fie de asemenea din sticlă mată sau nu, colorată sau albă. De asemenea, uşile camerelor pot fi din sau conţine sticlă sau oglinzi.

 

Îndrăzniţi să aşezaţi cât mai multe ghivece cu plante de interior în living - numărul maxim recomandat este 9, conform principiilor Feng Shui. Dacă plantele vii în casă nu se potrivesc preferinţelor dumneavoastră, atunci mizaţi pe aranjamente florale cât mai simple, din flori nemuritoare sau flori proaspete.

 

Nu în ultimul rând, luaţi toate măsurile eco posibile. Dacă lăsaţi frumuseţea naturii să vă pătrundă în casă şi să influenţeze modul adoptat pentru decorarea unei case noi, atunci va trebui să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a o proteja şi a-i prelungi viaţa.

 

Surse foto: freshome, houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI