Cartierul Tamisa

Interior modern – ca o bijuterie

Astăzi vom vorbi despre prezența spectaculoasă a accentelor aurii în amenajarea locuinței. Nu vom folosi metalul prețios în sine, aurul. O atmosferă elegantă poate fi redată atât de un mobilier adecvat, cât și de elemente decorative ce imită culoarea metalului prețios.


Auriul este la modă


Limitările pentru elementele decorative din metale argintii, inox și așa mai departe sunt de domeniul trecutului. Specialiștii în home design ne încurajează să îndrăznim în amenajările interioare pe care dorim să le realizăm. Cum? Auriu este răspunsul corect. Unde? În baie, bucătărie, dormitor, living. Într-un cuvânt: oriunde.


Stil victorian reactualizat


Desigur, stilul victorian este recunoscut pentru promovarea metalului strălucitor. Interioarele contemporane, însă, beneficiază acum de accente aurii uimitoare. De ce să nu încerci și tu? Designerii recomandă asocierea interioarelor neutre sau alb-negre cu auriul. De la adăugarea acestei nuanțe și până la un living sofisticat, nu este un drum lung.


Altfel de „luxos”


Să uităm pentru moment de palate luxoase, pentru că acest element metalic despre care am tot vorbit poate fi destinat și unui apartament mic, dar cu stil. Spațiile compacte se bucură de accente aurii complementare, eliminând de la sine posibilitatea exagerării în această direcție.


Alb, negru, auriu


Ai nevoie de un refresh pentru un dormitor bicolor. Vorbim de o combinație alb și negru care nu te mai satisface din punct de vedere estetic. Nuanțele aurii creează o atmosferă caldă și primitoare. Fie că alegi auriu pentru pernele decorative, corpurile de iluminat sau finisajele mobilierului, te bucuri de un dormitor ca nou.


Sfat: nu depăși limitele esteticului, alege luxos, dar cu stil.


Sursa foto: decoist.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI