Cartierul Tamisa

Idei pentru rafturi mai frumoase

Ai în casă rafturi pentru cărţi, dosare şi cutii cu obiecte personale, dar ai şi rafturi cu un scop pur decorativ, iar acestea din urmă trebuie să arate ca în reviste, nu-i aşa? Pentru că tuturor ne place cum arată rafturile din reviste, credem că ar fi bine să discutăm despre câteva dintre regulile urmărite de designerii de interoare în accesorizarea unei astfel de zone: o etajeră sau un raft, o măsuţă de cafea păstrată pentru expozitie, o vitrină şi aşa mai departe.

 

Pentru că măsuţei de cafea i-am dedicat anterior mai multe articole pe care le poţi găsi aici, de data aceasta ne vom referi în special la accesorizarea rafturilor.

 

Foloseşte-te de magia numerelor impare.

 

Atunci când într-un loc este etalat un număr impar de obiecte, ajută ochiul să aleagă un singur centru de greutate şi, deci, un singur obiect sau un singur grup de obiecte (în funcţie de distanţa dintre toate elementele de pe raft). După analiza acestora, se poate trece la celelalte exponate, însă oferirea acestui sprijin va ajuta privitorul să nu fie copleşit de expoziţia ta şi să îţi admire pe îndelete întreaga colecţie de obiecte pe care ai ales să le laşi la vedere.

 

Variază forma şi înălţimea obiectelor expuse.

 

Îndrăzneşte să amesteci obiecte din diferite cateforii şi, mai ales, cu aspecte cât mai diferite: înălţime, lăţime, formă, culoare şi aşa mai departe. Un aranjament dinamic va fi mai uşor de acceptat şi de admirat decât un raft cu volumele unei singure colecţii, un raft plin de vaze identice etc. Vei vedea şi în imaginile din galeria foto că se aleg tot felul de exponate pentru amenajarea unui raft izolat tocmai pentru a crea un aspect complex, dinamic şi reprezentativ.

 

Expune numai obiecte ce te reprezintă.

 

Spunem „reprezentativ” şi presupunem că oricum nu te-ai fi gândit să cumperi o sumă de obiecte care să nu spună nimic despre tine, viaţa şi valorile tale. Dacă ai călătorit mult şi te mândreşti cu acest lucru, expune-ţi suvenirurile pe care ţi le-ai adus, indiferent cât de diverse ar fi. Dacă vrei ca vizitatorilor tăi să le arăţi o faţă mai jucăuşă, atunci expune-ţi colecţia de figurine adunate cu atât de multă sârguinţă din copilărie şi până în prezent.

 

Încearcă să laşi şi spaţii libere.

 

Dacă ai suficient spaţiu în locuinţa ta încât să depozitezi toate lucrurile care trebuie depozitate şi să păstrezi câteva zone numai pentru obiecte decorative, încearcă să nu aglomerezi acele zone unde vrei să aşezi numai ornamente (indiferent de categoria lor propriu-zisă). Este recomandat de specialişti să laşi şi spaţii libere în aranjamentele din casă pentru a permite ochiului să se odihnească. Un decor prea încărcat oboseşte şi sufocă privitorul şi ştirbeşte frumuseţea şi „autoritatea” obiectelor expuse.

 

Citeşte mai multe despre rafturi şi spaţii de depozitare aici şi aici.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV042XFWZ12