Cartierul Tamisa

Idei de lucru manual pentru acasa (I)

Acasă trebuie să fie totul la îndemână, să fie totul util, să fie totul frumos, să fie totul confortabil. De aceea, cel mai bine faci totul cu mâna ta. Iar ce îşi face omul cu mâna lui, ştii foarte bine, se numeşte lucru manual. Proiectele handmade iau tot mai multă amploare, dar nu trebuie să le faci numai pentru că sunt la modă, ci pentru că îţi place (dacă îţi place; dacă nu, lasă-i pe alţii). De data aceasta, vom aborda câteva idei simpatice şi jucăuşe. Sperăm că îţi vor plăcea şi ţie.

 

Dulap cu uşă ca în desene animate

 

Ştii despre ce vorbim dacă ai văzut măcar câteva episoade din "Tom & Jerry". Nu te preface că nu ştii: sunt dulapurile acelea care par că au o singură uşă, dar, de fapt, au două uşi. Uneori, în "Tom & Jerry", este un model adoptat şi pentru uşa de la bucătărie: fiecare balama duce greutatea unei uşi, iar când sunt ambele uşi închise, par a fi un întreg.

 

Covor plutitor sau măsuţă de cafea?

 

Da! Alege o măsuţă de cafea cu picioarele orientate spre interior şi cu un blat uşor de... modificat. Următorul pas este să găseşti un covoraş drăguţ, subţire, nou pe care să îl aşezi pe masă. Important este ca blatul mesei şi covorul să aibă exact aceleaşi dimensiuni... ca în a doua imagine din galeria foto.

 

Tapet super colorat

 

Dacă ţi-e teamă de tapet (cu gândul la cât de greu este de dat jos, deşi am mai discutat despre tapetul temporar, care este uşor de îndepărtat), atunci improvizează! Alege o vopsea cu textură poroasă şi desenează-ţi pereţii cu model repetitiv, aşa încât să pară că sunt tapetaţi şi nu vopsiţi. Dacă nu îţi este teamă de tapet... ei bine, ştii ce ai de făcut!

 

Aparat de iluminat cu sticle din sticlă

 

Ai nevoie de sticle din sticlă colorată, de fire, de banză izolatoare, de dulii, de becuri şi... să spunem că atât. Acolo unde am găsit noi imaginea corespunzătoare acestei descriere era recomandată crearea unui asemenea corp de iluminat pentru afară, dar nu crezi că ar merge şi în bucătărie sau chiar în hol?

 

Chiuvetă sau bol pentru salată? 

 

Şi! Transformă un vechi bol pentru salată în noua ta chiuvetă. Construieşte întâi suportul pentru chiuvetă, fixează bateria şi asigură-te că ai lăsat destul loc pentru tot ce mai trebuie lângă ciuvetă şi sub chiuvetă, apoi dă o gaură în fundul bolului şi... cheamă un instalator dacă nu ştii ce trebuie făcut mai departe. Nu am vrea să te încurajăm să îţi inunzi casa.

 

Substitute evidente pentru tapet

 

Nu ai nevoie de tapet. Poţi crea impresia de tapet şi fără a-l lipi pe pereţii tăi proaspeţi şi frumoşi. Dă o mână de var în orice culoare îţi doreşti, apoi, cu pensula înmuiată într-o culoare diferită, creează modele arbitrare sau nu pe pereţi, aşa cum sunt desenate în ultima imagine din galeria foto.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11I19TF12