Cartierul Tamisa

Home deco inspirat de natura

Natura ta este frumoasă, mereu proaspătă, mereu încântătoare – casa ta trebuie să fie la fel. Amenajează-ţi locuinţa inspirându-te din natură. Nu ştii ce să alegi? Nu-i nimic – iată, noi ţi-am pregătit câteva sugestii ce-ţi pot servi drept reper. Alege orice ţi se potriveşte şi lasă-ţi imaginaţia să zburde pentru efecte personalizate şi pentru a face alegerile optime.

 

Ţesături cu imprimeuri vegetale

 

Bineînţeles, cel mai bine ar fi să ai şi câteva ghivece cu plante vii (nu artificiale) în ele. Totuşi, acest lucru nu reprezintă o prioritate pentru multe persoane, aşa că sunt preferate decoraţiunile care doar au imprimeu floral sau vegetal.

 

Indiferent că este vorba despre tapiserie, covoare, tapet sau perdele, trebuie să existe minimum o ţesătură în locuinţa ta care să aibă imprimeu vegetal sau chiar unul cu animăluţe; important este să amintească privitorului, cumva, de natură.

 

Artă cu motive vegetale

 

Fie presezi diferite plante şi apoi le înrămezi (presându-le, în continuare, cu sticlă), fie le desenezi, fie achiziţionezi tablouri sau sculpturi cu motive vegetale, abstractizate sau nu, după cum ţi-e placul.

 

Mic mobilier verde crud

 

Vopseşte mobilierul în verdele crud al ierbii sau în azurul senin al cerului. Totuşi, nu trebuie să exagerezi: este de ajuns dacă vopseşti scaunele în verde şi picioarele măsuţei de cafea din living în culoarea cerului senin de vară.

 

De asemenea, este recomandat să alegi mobilier în culoarea naturală a lemnului din care este confecţionat, precum şi finisage din materiale naturale. Placările cu piatră naturală (citeşte acest articol pentru mai multe sugestii de utilizare a pietrei naturale) sunt încă în tendinţe.

 

Mobilier improvizat din darurile naturii

 

Cel mai uşor de modelat material natural este lemnul. Totuşi, când vorbim despre improvizaţie, vorbim despre lucruri care nu presupun aproape deloc finisare. Aşadar îţi vom recomanda să alegi un buştean pe care să îl foloseşti pe post de măsuţă de cafea (în grădină sau în living), buşteni mai mici pe care îi poţi folosi ca taburete, dar şi ramuri pe care le poţi lăcui, le poţi îmbrăca în autocolant sau le poţi lăsa cu aspectul lor natural, şi pe care le poţi folosi pe post de suport de bijuterii sau de cuier.

 

Colecţionează elemente naturale mărunte

 

În boluri, acvarii sau simple borcane transparente colecţionează mărunţişuri pe care le găseşti pe afară, în diferite expediţii sau plimbări: pene ale diferitelor păsări, pietricele cu aspect deosebit, cioburi maritime (cioburi de sticlă ce au fost "pilite" de apa mării până când au devenit fine şi rotunjite) şi aşa mai departe.

 

Poţi colecţiona şi gheruţe de pisică, mustăţi de câine, coarnele pierdute ale unor cerbi nărăvaşi, scoici şi aşa mai departe: tu decizi ce fel de colecţionar vei fi. Şi tot tu alegi dacă îţi vei expune colecţiile 'au ba.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV033XTJZ12