Cartierul Tamisa

Hol festiv in spiritul Craciunului

Încă puțin și intrăm cu bucurie în luna cadourilor și a amenajărilor interioare de Crăciun. În sezonul lui Moș Crăciun, fiecare locuință îmbracă haine noi, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Spiridușii designeri ți-au pregătit un articol ce îți va asigura decorarea adecvată a holului drept spațiul cel mai primitor și călduros pentru musafiri.


Prima impresie contează


Aromele de sezon îmbie la destindere alături de familie și prieteni. Alege decorațiuni ce combină în interior elemente din exterior. Bețe de scorțișoară, conuri de pin, felii de portocale. Bineînțeles că nu lipsesc ramurile de brad sau pin. Pe lângă mirosul specific iernii, contribuie la un design atractiv. Locurile de amplasare a mirodeniilor olfactive și vizuale pot fi de la masa din hol până la balustrade, oglinzi și ramele tablourilor.


Lumină de iarnă


Încăperea de la intrarea în casă reprezintă un punct de interes, mai ales în preajma sărbătorilor. Este primul contact pe care un invitat îl are cu stilul de amenajare al locuinței noastre. Luând în considerare și efectul puternic pe care un sistem de iluminat bine ales îl poate avea, ne propunem o amenajare interioară aparte. Luminițele pot fi atât integrate în decorațiunile din brad, cât și expuse în zona ferestrelor și a oglinzii. Felinarele și lumănările își pot găsi locul în diverse amenajări artistice pentru o atmosferă călduroasă de iarnă.


Scrisoare pentru Moș Crăciun


Dacă dispui de un hol încăpător, poți amenaja aici spațiul în care cei mici vor compune scrisoarea către Moș Crăciun. Sub forma unui birou îmbrăcat în haine de sărbătoare, acesta va fi locul animat de obiectele decorative specifice Crăciunului. Spațiu de inspirație și creație, unde visele pot deveni realitate. În final vei spune: „Moș Crăciun există!”.


Când vine Moș Nicolae


Înainte de Moș Crăciun mai avem un moș care aduce cadouri copiilor cuminți. Așa că trebuie să pregătim ghetuțele. Noi ne-am gândim că poate fi un moment numai bun de a înfățișa un cadru perfect de sărbători. Vom folosi ghete și cizme colorate alături de care vom așeza multe cutii de cadouri în funcție de mărimea lor. Copiii se vor bucura nespus.


Sursa foto: housetohome.co.uk

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI