Cartierul Tamisa

Fericirea este acasa. Acasa este fericirea

Acasă este locul unde trebuie să te simți în largul tău, spațiul care să te facă să crezi că ai un loc al tău, un loc pe care nu ți-l poate lua nimeni niciodată. De aceea, amenajările interioare pe care le alegi pentru propria ta locuință trebuie să ți se potrivească ție și celor dragi ție (celor care locuiesc în aceeași casă) ca o mănușă uriașă prietenoasă. 
 
Ai nevoie de spațiu
 
Fiecare membru al familiei trebuie să aibă un loc al său – nu neapărat unul prestabilit, însă dacă ipotetic sunteți cu toții în aceeași cameră, trebuie să aibă fiecare un locșor al său. Nimănui nu îi place să stea îngrămădit sau să nu își găsească locul.
 
Indiferent că este vorba despre dormitoare, despre living sau despre bucătărie, această regulă nu poate fi ignorată. Există încăperi care sunt excepții: holul, pentru că nu este destinat șederii, și baia care... ei, bine, este camera unde intră o singură persoană. 
 
Ai nevoie de imprimeuri
 
Imprimeurile ajută la amenajarea unui spațiu fără a-ți face griji că va fi monoton la final. Nu trebuie să fie aceleași, nu trebuie să aibă același model și nici nu trebuie să se întindă pe suprafețe foarte mari. În dormitor, este de ajuns să alegi câteva pernuțe decorative, în living te poți mulțumi cu o măsuță cu blatul din mozaic sau cu un imprimeu discret în țesătura perdelei, iar în bucătărie imprimeurile pot fi pe tapițeria scaunelor ori pe veselă.
 
Ai nevoie de lumină
 
Dacă nu ai observat până acum, cu siguranță vei simți diferența la tine acasă dacă nu ai destulă lumină, dacă aceasta nu are intensitatea, claritatea sau chiar culoarea potrivită. Lumina este o binecuvântare, însă poate deveni un blestem dacă este insuficientă sau nepotrivită. De aceea, recomandăm să alegi mai multe tipuri de corpuri de iluminat pentru fiecare încăpere (minimum două): spoturi luminoase și lustră, aplică și veioze, lumânări și candelabru etc. 
 
Ai nevoie de culori
 
În privința culorilor s-ar putea să ai mai mult de lucru, având în vedere că există posibilitatea să trebuiască să satisfaci mai multe opinii. Nu te teme de culorile puternice sau de contraste mai ciudățele: nu există pe lume culori care nu merg împreună, ci doar nuanțe mai puțin potrivite între ele.
 
Nu uita de faptul că este necesar să potrivești culorile și cu spațiul disponibil, și cu modul de propagare a luminii, și cu restul pieselor alese pentru decorarea fiecărei camere în parte. 
 
Ai nevoie de o amprentă personală
 
Chiar dacă nu este nevoie să îți lași amprenta pe fiecare obiect din casă, este recomandat să existe ici, colo un semn distinctiv. Încurajăm proiectele handmade, dar și etalarea fotografiilor sau premiilor personale.
 
Unul dintre pereții livingului poate fi dedicat fotografiilor (individuale sau de familie) înrămate, iar ramele nu trebuie să fie identice, ele pot fi dintre cele mai variate. În bucătărie, încearcă să personalizezi mobilierul cu ajutorul autocolantelor deja modelate ori modelează împreună cu cei dragi forme potrivite vouă. În dormitor poți avea o noptieră personalizată, rama oglinzii sau poate numai o vază – este de ajuns pentru a simți apartenența la aceste spații. 
 
Sursa foto: houzz.com 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI