Cartierul Tamisa

Fara reguli

Desigur că, la fel ca în orice tip de artă, şi în amenajările interioare există reguli. Totuşi, îţi poţi amenaja locuinţa şi ignorând orice regulă. Dacă eşti un spirit rebel, cu siguranţă îţi place ideea aceasta. Şi, dacă tot nu mai ţii cont de regulile generale de amenajări interioare, de unde porneşti şi încotro te îndrepţi?

 

Vei renunţa la reguli, însă vei putea păstra câţiva algoritmi care să îţi uşureze munca de "designer" de interioare. În primul rând, va trebui să porneşti cu gândul că nu amenajezi această locuinţă nici pentru vecini, nici pentru reviste, nici de gura mamei sau a altcuiva. Nu există "bine" şi "rău". Vei face alegerile care vor duce la amenajarea unui cămin confortabil şi primitor pentru tine şi cei dragi ţie (cei care locuiesc de asemenea aici).

 

Repetă elementele-cheie.

 

Repetiţia ajută la crearea unei simetrii, iar simetriile, oricât de discrete, ajută la crearea unui decor armonios. În imaginile din galerie vei vedea că se tot repetă, în diferite camere, diferite elemente: fie câte o pată galbenă, fie ghivece cu plante naturale aşezate în echilibru, fie se compune o simetrie imperfectă cu o banchetă din piele neagră de o parte a mesei şi două scaune din piele neagră de cealaltă parte a mesei.

 

Repetiţia se poate realiza cu accesorii sau cu piese de mobilier, cu mici decoraţiuni sau numai prin reluarea unor culori, în diferite forme şi prin diferite obiecte. Repetiţia la nivel cromatic este foarte importantă, căci altfel există riscul pierderii echilibrului vizual.

 

Alege un centru de greutate.

 

Când intri într-o cameră, îţi poate da instant o stare de bine sau o stare de disconfort. Adesea, starea de disconfort este provocată de lipsa unui centru de greutate, a unui punct unde privirea să se oprească asupra unui element şi să zăbovească aici un moment.

 

De aceea, este recomandat ca încăperile dintr-o locuinţă să nu fie nici uniforme şi monotone, dar nici prea aglomerate. Aşadar, încearcă să găseşti acest echilibru şi tipul de element potrivit casei tale pentru a servi drept "punct focal".

 

Amestecă! Stiluri, momente, culori – amestecă totul!

 

Repetiţia şi simetria sunt importante, important este şi centrul de greutate al oricărei compoziţii. Totuşi, nu trebuie să îţi limitezi spiritul creator. Fă orice crezi necesar pentru sporirea coeficientului de confort al locuinţei tale.

 

Dacă îţi plac obiecte care aparţin unor stiluri diferite sau unor ere diferite, atunci ascultă-ţi instinctul şi adaugă-le locuinţei tale, iar apoi asigură-te că îţi place cum arată, că ai suficient spaţiu pentru activităţile de zi cu zi, că îţi sunt întâmpinate toate necesităţile şi aşa mai departe.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV074RVZT12