Cartierul Tamisa

Doar o piesa a puzzle-ului: Artele vizuale in amenajari interioare

În amenajările interioare, în special cele proiectate pentru apartamente noi, esteticul şi pragmatismul trebuie să se îmbine perfect şi să primească aceeaşi atenţie. Pentru a vă face plăcere să locuiţi într-o casă nouă trebuie să vă placă să o priviţi, să vă facă să vă simţiţi mândri că este a dumneavoastră şi să fie confortabilă şi primitoare, adaptată necesităţilor şi preferinţelor dumneavoastră.

 

Artele vizuale cuprind orice ochiul poate cuprinde, de la desene, picturi, basoreliefuri şi sculpturi la fotografii şi cinematografie. Tocmai de aceea este atât de uşor să le găsiţi locul acestora în noul dumneavoastră apartament, pentru că arta se poate revărsa asupra obiectelor hand made, asupra picturilor murale şi asupra fotografiilor realizate la evenimente importante din viaţă.

 

Arta se regăseşte şi în goblenuri (poţi pune link spre articolul tău), precum şi în alte decoraţiuni ce-şi pot găsi locul în căminul dumneavoastră.

 

Arta fotografică

 

Poate părea dovadă de narcisism, însă fotografiile de la nuntă surprind cuplul în momente fericite, în cele mai frumoase clipe, cu cele mai frumoase zâmbete. Dacă totuşi nu sunteţi mulţumiţi de fotografiile din acea zi sau dacă aceea nu a venit încă, puteţi oricând să apelaţi la alte imagini surprinse de obiectivele fotografilor talentaţi.

 

Important este ca imaginile să vă reprezinte într-un fel sau altul şi să se potrivească din punct de vedere compoziţional în camerele unde doriţi  să le expuneţi.

 

Arta plastică

 

Tablourile sunt uşor de găsit şi, deci, va fi uşor să îl identificaţi pe cel potrivit standardelor dumneavoastră. Arta plastică ia din ce în ce mai multe forme, de la tablourile clasice la cele canvas, cu sau fără ramă, prinse între bucăţi de sticlă sau pe un suport de lemn, ca să nu mai vorbim despre multiplele stiluri picturale.

 

Sculptura şi beneficiile sale

 

Basoreliefurile îşi pot găsi locul în casele mobilate clasic sau în cele în stil elisabetan, însă va trebui să găsiţi un artist destul de priceput încăt să pună ideile dumneavoastră în practică întocmai aşa cum vă doriţi.

 

În comparaţie cu basoreliefurile, sculpturile pentru interior au avantajul mobilităţii. De asemenea, sunt de preferat pentru că pot fi din diverse materiale (polistiren, lemn, piatră, ceramică, sticlă etc) şi de dimensiuni diferite (pot fi destul de mici pentru a fi etajate pe o etajeră sau destul de mari pentru a fi piesa centrală a încăperii).

 

Ilustrarea pasiunii cinematografice în căminul dumneavoastră

 

În amenajările interioare poate fi dificil să vizualizaţi ecoul cinematografiei, însă dacă acordaţi un moment acestei idei, veţi vedea că nu este atât de complicat.

 

De exemplu, filmul se poate regăsi într-un poster sau un tablou cu o scenă reprezentativă din pelicula preferată – aceasta fiind cea mai banală metodă în care puteţi să ilustraţi o idee.

 

Pentru puţin mai multă originalitate, veţi avea nevoie de un reflector într-unul din colţurile camerei, un tablou de pe platoul de filmare (cu o imagine în care să fie surprinsă şi aparatura necesară turnării unui film), un desen mural cu o camera veche de filmat sau cu un proiector cu bandă sau chiar câteva alte obiecte de decor personalizate (vase, ghivece, mese, scaune), care să poarte pe margini acelaşi pattern precum benzile de film.

 

În altă ordine de idei, veţi avea nevoie de un dulap destinat în exclusivitate colecţiei de filme, dar şi de aparatura necesară: un televizor cu ecranul bine calibrat, căruia să îi ataşaţi un sistem audio pe măsură.

 

De asemenea, va trebui să reflectaţi puţin şi asupra modului de iluminare a camerei: va trebui să puteţi crea acea lumină difuză de care este nevoie pentru filmele romantice şi cele thriller, să puteţi crea obscurul absolut în timpul zilei (veţi avea nevoie de jaluzele sau draperii groase), astfel încât lumina solară să nu se reflecte în ecran, dar şi de lumină puternică pentru discuţiile dinaintea sau de la finalul filmului.

 

Important este că toate acestea se completează pentru a forma un aspect unitar, armonios. Vizualul face parte din viaţa noastră de zi cu zi, de ce să nu îi oferim locul meritat în casele noastre?

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI