Cartierul Tamisa

Despre dulapuri si rafturi

Într-o casă nouă este foarte important modul în care vă organizaţi lucrurile, ce obiecte doriţi să expuneţi şi ce nu. În primul rând, trebuie notat faptul că a fost depăşit apogeul kitsch-urilor (bibelouri şi peşti de sticlă). În al doilea rând, va trebui să ţineţi cont şi de cât de numeroase, de voluminoase şi de intime sunt obiectele depozitate.

 

Dulapurile suspendate sunt ideale pentru depozitarea obiectelor folosite mai rar (cele specifice unui singur sezon, de exemplu), iar locul potrivit pentru ele este orice colţ inaccesibil de pe hol sau din baie. Astfel, veţi economisi centimetri preţioşi din camere, fiind nevoie de mai puţine

 

Cu siguranţă aţi observat că dulapurile suspendate sunt destul de des folosite în bucătării. Totuşi, recomandările sunt ca în bucătărie să folosiţi mobilier întreg (de sus până jos), eventual să încorporaţi aragazul şi electrocasnicele în corpurile de mobilier, pentru un aspect unitar şi echilibrat. De asemenea, trebuie să luaţi în considerare că dulapurile suspendate din bucătărie prezintă pericol de accidentare (mai ales dacă aveţi în familie pe cineva care uită să închidă uşile dulapurilor).

 

Cel mai recomandat în bucătărie este tipul de dulap fără uşi, astfel încât obiectele depozitate (veselă, căni, instrumente pentru gătit) să fie cât mai accesibile şi să evitaţi murdărirea uşilor dulapurilor în timpul preparării meselor.

 

Dulapurile deschise pot fi folosite şi în living şi în dormitoare, pe post de biblioteci sau pentru expunerea premiilor şi suvenirurilor. Va trebui, însă, să aveţi grijă în cazul celei de-a doua sugestii: o aglomerare de astfel de obiecte poate da impresia de kitsch.

 

Pentru un aspect ceva mai modern sau pentru amenajările de tip minimalist, este recomandată organizarea obiectelor pe rafturi. Dacă nu deţineţi destule cărţi pentru o bibliotecă sau dacă doriţi să etalaţi vreo colecţie personală de obiecte, rafturile sunt prietenele dumneavoastră.

 

Acestea pot fi folosite şi în baie (în locul dulăpioarelor pentru cosmetice), pe balcon (pentru înşirarea ghivecelor cu plante atârnătoare sau pentru cele cu plante mici), în bucătărie (raftul pentru condimente sau pentru pahare) şi aşa mai departe. Sunt uşor de fixat, cu forme şi culori dintre cele mai diverse – tocmai de aceea este uşor să le găsiţi locul în orice încăpere din noua dumneavoastră locuinţă.

 

Desigur, veţi avea nevoie şi de dulapuri închise. Nu ne referim neapărat la cele cu încuietoare, ci la cele cu uşi clasice, culisante sau pliante, care îşi protejează conţinutul atât de ochii curioşilor, cât şi de praf, de umiditate şi de lumină.

 

Acestea sunt indicate în special în birouri şi dormitoare, locuri unde intimitatea (profesională sau emoţională) sunt mai dificil de păstrat pentru sine. De asemenea, trebuie să ţineţi cont şi de traficul din fiecare încăpere, dar şi de zona în care este situat acest apartament nou pe care îl aveţi de mobilat. Astfel veţi putea adapta mobilierul cerinţelor mediului: dacă apartamentul se află lângă o stradă principală sau lângă o fabrică de mobilă, veţi avea nevoie ca toate dulapurile să se închidă cât mai bine, astfel încât obiectele dumneavoastră să fie cât mai bine ferite de praf.

 

Nu uitaţi că orice piesă de mobilier poate fi personalizată, că sunt mai importante necesităţile dumneavoastră decât tendinţele în domeniu şi că orice obiect de mobilier poate fi refolosit dacă este modificat de mâini pricepute.

 

Surse foto: freshome.com, houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI