Cartierul Tamisa

Decoratiuni accesibile de Craciun

Crăciunul trebuie să fie motiv de bucurie, nu o corvoadă cauzată de faptul că nu găseşti decoraţiunile sau cadourile potrivite! Încearcă să îţi simplifici existenţa şi vei vedea că te vei bucura chiar mai mult de acest Crăciun! Uite, noi avem câteva idei...

 

Ghirlande de brad şi multă verdeaţă în casă

 

Nici măcar nu trebuie să cumperi un brad întreg sau să tai un copac întreg pentru câteva decoraţiuni simpatice şi parfumul proaspăt de brad. Cumpără câteva crengi de brad (sau ia-le pe cele pe care cunoştinţele tale le-au îndepărtat de pe trunchiul bradului şi le-ar arunca) şi prinde-le pe o sfoară sau pe o sârmă în aşa fel încât să creezi o coroniţă sau ghirlande din brad.

 

Apoi, împodobeşte cum îţi place mai mult (cu beculeţe, globuleţe din poleială sau croşetate etc) şi ficusul, bonsaiul, zada şi ce ai mai crescut tu în ghivecele de la tine de acasă.

 

Lumânări, pentru o lumină mai prietenoasă

 

Nu contează de e zi sau seară: lumânările aşezate în suporturi simpatice ajută la crearea unui decor mai relaxat şi mai prietenos. Important este să fie tot timpul cineva acasă pentru a evita să dai foc casei şi să te îngrijeşti ca ceara să se scurgă în zone de unde poate fi îndepărtată cu uşurinţă (o zonă uleioasă sau într-un suport cu apă).

 

Cine are nevoie de globuri când ai clementine?

 

Înlocuieşte globurile din sticlă sau din plastic cu unele pe care le poţi mânca: cumpără muuuulte clementine (dacă le găseşti cu codiţă e chiar mai bine) şi prinde-le cu aţă de crengile bradului, aşază-le în boluri, aşază-le pe pământul din ghivece sau oriunde mai este nevoie de puţină culoare.

 

Umple câteva borcane cu minuni.

 

În borcane cu capace transparente sau... fără capace, aşază fructe proaspete, beţe de scorţişoară, cuişoare, ienibahar sau alte mirodenii, nuci, bomboane etc sau mici obiecte de decor: ghinde, castane, conuri, crenguţe colorate sau nu, globuri, biluţe din sticlă etc.

 

Foloseşte-te de recomandările de handmade şi de vechituri.

 

Ai un cufăr vechi din lemn sau din metal? Dacă nu îţi mai place de el, vopseşte-l în verde crud! Dacă încă îţi place, aşa cum e, îmbracă-l în hârtie de împachetat cadouri şi pune-i o fundiţă – va fi la fel de util, dar mai drăguţ.

 

În plus, poţi întotdeauna să creezi lucruri – mâinile omului sunt magice; uită-te în jur, totul este făcut de mâna omului!

 

Foloseşte-te de tot ce ai în jur şi înlocuieşte globurile casante cu fundiţe albe şi roşii din hârtie frumos decupată, capsată şi trecută cu grijă prin aţă verde, foloseşte în continuare instalaţiile vechi de pom, chiar dacă nu mai merg în întregime: îndeasă-le în câte un borcan sau aşază-le în forma unui cuib de păsărele în care să aşezi ceva simpatic (coaja goală a unui ou, păsărele împăiate sau din origami etc).

 

Vezi? Este simplu! Încearcă şi tu!

 

Sursa foto: houzz.com, freshome.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI