Cartierul Tamisa

De stiut despre designul de interioare

Unii pot crede că designul de interior şi decorarea interiorului sunt acelaşi lucru. Astăzi îţi vom explica de ce nu sunt, pentru că este important să cunoşti diferenţa atunci când vrei să îţi amenajezi locuinţa şi să alegi dacă ţi-o amenajezi chiar tu, dacă ceri ajutorul unei cunoştinţe sau dacă angajezi un profesionist.

 

Dacă vrei să amenajezi chiar tu locuinţa, fă-o aşa cum îţi recomandam aici, jucându-te de-a designer-ul. Dacă îţi angajezi un designer profesionist, ar fi bine să amenajezi toată casă în deodată şi, între timp, să locuieşti în altă parte. Desigur, ştim că adesea această alegere este făcută în funcţie de bugetul fiecăruia.

 

De ce decoratorul şi designerul nu sunt chiar acelaşi lucru?

 

Lucrurile stau în felul următor: orice persoană care are puţin simţ estetic şi căreia îi place să se joace cu texturi, materiale şi culori poate fi decorator. Designer, în schimb, nu se poate numi decât cineva care a făcut cursuri de specializare şi le-a şi absolvit.

 

Ai talent de designer?

 

Cu siguranţă tu ştii bine ce aptitudini ai. Ca designer trebuie să ştii să combini perfect culori şi nuanţe, să alegi materialele potrivite pentru huse, covoare şi perdele, să ştii exact ce decoraţiuni se potrivesc în fiecare încăpere şi cu ce trebuie completat decorul. Dacă ţie îţi place casa ta şi primeşti multe complimente în acest sens, înseamnă că ai gusturi bune, nu că eşti designer.

 

Ce înseamnă design de interioare?

 

Joaca de-a culorile şi castelele din material poate fi foarte plăcută. Dar amenajările interioare presupun şi multe măsurători, şi cunoaşterea istoriei artei (istoria designului de interioare), a concepelor spaţiale, a perspectivei şi a altor asemenea "detalii" care sunt în româneşte, par uşor de înţeles în româneşte, dar sunt, pentru o minte nepregătită în acest sens, chineză curată. Designul de interioare este mai multe decât intuiţie.

 

De ce are nevoie un designer de interioare?

 

Un designer de interioare trebuie să fie o persoană sociabilă, să se facă plăcut, să ştie să discute cu clienţii şi să aibă tot timpul în minte în lucru: atunci când decorezi, o faci după stilul şi gusturile clientului, nu după stilul propriu.

 

În acelaşi timp, designerul de interioare trebuie să cunoască influenţele culturale din zonă, obiceiurile şi rigorile în ce priveşte moda, indiferent de nişa acesteia. De asemenea, ar trebui să ştii că designerii de interioare care se descurcă bine cu programele de proiectare electronică au un mare avantaj, căci astfel îşi eficientizează munca şi îţi pot indica felul în care să îţi amenajezi locuinţa şi de la distanţă.

 

Sursa: freshome.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI