Cartierul Tamisa

De ce nu se potriveste violetul la tine acasa?

Foarte multe persoane au o repulsie faţă de această culoare: violet. Movul, totuşi, nu este o culoare urâtă, chiar dacă este asociată cu tot felul de trăsături şi sentimente. Nouă ne plac culorile şi vrem să te facem să recunoşti că şi ţie îţi plac; toate culorile!

 

Cum definim violetul?

 

Culorile pe care le ştie toată lumea sunt acestea: alb, negru, roşu, galben, portocaliu, albastru, verde, violet. Dacă toate celelalte sunt acceptate uşor, violetul de ce nu ar fi şi el o culoare plăcută? Pentru că, de obicei, oamenii se gândesc la cea mai puternică nuanţă a violetului, fără a mai lua în calcul faptul că există zeci de nuanţe de violet.

 

Urmează exemplul naturii şi îmbrăţişează-i toate nuanţele, toate tentele. Adu-o mai aproape de tine şi colorează-ţi şi căminul.

 

Cu ce asociem violetul?

 

Adesea, violetul este asociat fie cu moravurile doamnelor de companie, fie cu o stare de boală (fizică sau psihică). De ce nu am asocia violetul cu mirosul de lavandă sau cu gingăşia panseluţelor? Să asociem violetul cu starea aceea plăcută de leneveală de duminică dimineaţa sau cu undele colorate ale cerului la apusul soarelui?

 

Dacă violetul nu ţi se pare o culoare destul de "masculină" şi ai nevoie de culori "masculine" pentru locuinţa ta, atunci alege o nuanţă ceva mai închisă: poate o variantă de indigo? Caută în galeria foto imaginile preferate! 

 

Cu ce se asortează bine violetul?

 

Nu este necesar ca violetul să fie culoarea dominantă din încăpere, mai ales dacă nu este din culorile tale preferate. Totuşi, ia în considerare o husă violet pentru canapea, o pernuţă decorativă, un covor, o vază sau un tablou cu nuanţe de violet.

 

Persoanele conservatoare vor prefera să combine violetul cu gri şi culori neutre (bej, crem, maro etc), în diferite proporţii. Nu este nimic greşit aici, dar, dacă tot alegi o culoare, indiferent de nuanţa acesteia (lila, indigo, ametist, colombin, glycine, heliotrop, mov prună şi aşa mai departe), combin-o cu minimum încă o culoare: galben, verde, albastru, roz, roşu sau orice altă culoare îţi doreşti tu, în nuanţa pe care ţi-o doreşti.

 

Din nou: urmează exemplul naturii şi ea te va învăţa că nu există culori care nu merg bine împreună.

 

De ce nu s-ar potrivit violetul şi la tine acasă?

 

Aşadar, de ce nu s-ar potrivi această culoare şi la tine acasă? Acum, că ai văzut că nu există numai acea nuanţă de mov asociată femeilor uşoare, nu ţi-ar plăcea şi ţie un scăunel mov la bar sau măcar un blat glycine pentru măsuţa de cafea din living? Poate un ghivechi ametist pentru orhideea ta? Haide, ia în considerare toate posibilităţile cromatice ale lumii şi nu te limita la nuanţele de cenuşiu atât de des întâlnite!

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI