Cartierul Tamisa

Daca peretii ar putea vorbi... dar pot!

Pereții au, uneori, ochi și urechi. De ce nu ar avea și cuvinte de spus despre locatarii pe care îi păzesc? Alegeți un decor inspirator pentru pereții căminului dumneavoastră!  
 
Primul pas în decorarea unui apartament nou este alegerea unei culori pentru pereți, apoi stilul de design interior, apoi mobilierul și abia apoi decorațiunile. Modul în care sunt decorați pereții poate varia de la o zugrăveală simplă, monocromă, la zugrăvirea în nuanțe sau culori diferite, la picturi murale, tablouri, tapet sau modele din autocolant. 
 
Al doilea pas este calcularea bugetului și începerea vânătorii produselor dorite. Adesea, în această fază au loc renegocieri ale aspectului final al locuinței. 
 
Autocolant vorbăreț 
 
Unele case pur și simplu cer ornamente mai comunicative, ornamente care nu și-ar găsi locul în orice altă locuință. Pereții, însă, vor avea întotdeauna ceva de spus: în limbi diferite, cu litere ale diferitelor alfabete, cu mesaje care trebuie decodate din graffiti. 
 
Puteți alege autocolante cu litere învălmășite, cu mesaje care se întrepătrund sau cu povești întregi scrise de la un capăt la celălalt, puteți alege orice culori și orice tip de scriere – important este să vă placă și să se potrivească încăperii unde doriți să îl lipiți. 
 
De asemenea, ar fi indicat să conștientizați mesajul înscris în acel autocolant, în cazul în care există unul – nu alegeți un autocolant cu litere chinezești doar pentru că arată bine, dacă nu știți ce mesaj conțin ele. 
 
Tablă în loc de var sau tapet negru în loc de  tablă 
 
Dacă pe unul dintre pereți atașați o bucată de tablă neagră de scris, puteți schimba periodic mesajul înscris pe aceasta. De exemplu, o dată pe săptămână scrieți un citat plin de înțelepciune, cum ar fi "O dată pentru totdeauna: multe lucruri nu vreau să le știu – înțelepciunea trasează și cunoașterii limite"- Friedrich Nietzsche (nu uitați să numiți și autorul acelei fraze). 
 
Puteți opta pentru acoperirea unui perete întreg cu tapet negru, simplu, pe care să trasați propriile linii ale cuvântării cu creta și pe care puteți, de asemenea, să le ștergeți din când în când și să le înlocuiți cu altele sau cu un desen simpatic. Dacă ne gândim mai bine, tapetul poate fi în orice culoare, atât timp cât este uni – importantă este culoarea aleasă pentru a-l însemna. 
 
Rebeliunea literelor 
 
Pentru decorarea pereților, în funcție de toate celelalte reguli de amenajări pe care doriți să le urmați sau să le inventați, alegeți un tip de alfabet (chirilic, european, asiatic, egiptean etc) și creați sau comandați literele care vă plac cel mai mult. Puteți să le amestecați sau puteți scrie întreg alfabetul corespunzător, puteți scrie nume sau cuvinte, puteți să împrăștiați câteva litere în fiecare cameră – nu este oblicatoriu să respectați nicio regulă, nici măcar pe cele ale regulile simetriei. 
 
Pereți din cărți 
 
Cele mai multe cuvinte vor fi întotdeaun rostite de cărți, pentru că ele le cuprind pe toate, în toate formele și cu toate sensurile. De aceea, o ultimă sugestie pentru acest subiect este tapetarea pereților cu cărți. Puteți lăsa pe ici, pe colo, câte un spațiu liber, pentru un ornament de altă natură, în funcție de numărul de cărți pe care îl dețineți și pe care doriți să îl utilizați pentru acest proiect. 
 
Sursa foto: freshome.com, pinterest.com, houzz.com. 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI