Cartierul Tamisa

Cum alegi pernutele decorative?

Detaliile contează. De fiecare dată ornamentele sunt cele care întregesc un decor, iar între aceste ornamente sunt şi pernuţele decorative. Cum alegi pernuţele decorative?

 

În primul rând, trebuie să ştii că pernuţele decorative pot avea tot felul de modele, culori, forme şi dimensiuni. În plus, va trebui să le potriveşti şi între ele, dar şi cu restul decorului din camera unde le aşezi.

 

În al doilea rând, trebuie să ştii câte pernuţe îţi doreşti şi câte încap. Ţine cont de faptul că pernuţele decorative nu trebuie folosite numai pentru completarea aspectului unei camere, ci şi pentru sporirea confortului tău, iar dacă nu ai loc în pat sau în canapea din cauza pernuţelor, scopul principal al acestora (confortul tău) nu va fi niciodată îndeplinit.

 

Dimensiuni şi forme

 

Dimensiunile şi formele pernuţelor decorative depind de locul unde le aşezi. De exemplu, în sufragerie (pe canapea şi pe fotolii) va fi nevoie şi de pernuţe cilindrice, şi de pernuţe dreptunghiulare: unele pentru aşezat în zona lombară, altele pentru a-ţi sprijini gâtul.

 

În dormitor, însă, este cel mai probabil să îţi doreşti pernuţe dreptunghiulare, mai uşor de asortat între ele şi, poate, o singură pernă cilindrică, dar puţin mai lungă – aceasta din urmă va fi preferata celor care au nevoie ca atunci când dorm să ţină ceva în braţe. În plus, vei putea crea sau comanda pernuţe cu diferite forme (oiţe, omizi, ursuleţi, bufniţe, iepuraşi şi aşa mai departe), însă acestea vor fi numai pentru decor – sunt ideale în camera copiilor.

 

Culori şi modele

 

Pentru că sunt decorative, pernuţele vor funcţiona ca accesorii pentru piesele mari de mobilier şi pentru accesoriile voluminoase. Astfel, acestea vor avea culori şi imprimeuri (modele) ce se vor asorta sau vor contrasta cu restul decorului.

 

Dacă ai mai multe pernuţe, va trebui ca unele să aibă tonuri diferite de nuanţele cuverturilor, dar şi pernuţe care să cuprindă toate culorile din cameră în imprimeurile lor. Vei putea observa acest lucru în imaginile din galeria foto.

 

Texturi şi duritate

 

Şi pernuţele decorative pot avea huse. Aşa erau de obicei pernuţele decorative pentru canapelele de acum 2-3 decenii: realizate din acelaşi material cu husa canapelei. Acum, însă, pot avea texturi diferite şi cu cât acestea sunt mai diverse, cu atât şi efectul estetic este mai puternic. De exemplu, nu te va critica nimeni dacă pe canapeaua din sufragerie vei aşeza în mijloc o pernuţă din blană, încadrată de două pernuţe cu huse din in şi de alte două cu huse de catifea – husa canapelei va putea fi dintr-un cu totul alt material.

 

Număr

 

De cele mai multe ori, paturile şi canapelele sunt decorate cu un număr impar de pernuţe decorative. Totuşi, acest lucru se poate schimba dacă pernuţele sunt alese pentru un pat matrimonial sau pentru fotolii, unde pernuţele decorative trebuie să fie în număr cu soţ.

 

Pentru mai multe recomandări pentru amenajarea locuinţei, click aici

 

Sursa foto: urbanhomez.com, decorideaz.com, booeep.com, aki-home.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI