Cartierul Tamisa

Cu un pas mai aproape de stiinta

Fenomenele naturale şi natura în sine sunt subiecte interminabile pentru orice tip de artă, aşadar le puteţi găsi zeci de moduri de a le ilustra chiar în apartamentul sau, de ce nu, în biroul dumneavoastră, atâta timp cât sunteţi sub vraja mamei naturi.

 

Pasiunea pentru ştiinţele naturii porneşte cel mai adesea încă din copilărie, de aceea poate că ar trebui să vă gândiţi la lucrul acesta şi dacă aveţi de decorat şi camera unui copil. Totuşi, camerele tematice nu sunt doar pentru cei mici, iar amenajările interioare sunt destul de flexibile încât să vă puteţi împrăştia preferinţele în încăperile propriului apartament nou. Deşi recomandările ce vor urma le puteţi adapta oricărei camere, ne vom referi în special la amenajarea livingului.

 

Ghivece cu poveste

 

Ştiţi deja că ghivecele plantelor şi vazele sunt cele mai uşor de decorat şi personalizat obiecte din casă.  Imaginaţi-vă că aţi avea 9 ghivece cu plante, iar vasele ar fi de dimensiuni diferite. În afară de faptul că 9 reprezintă unul dintre numerele favorite ale Feng Shui-ului, luaţi în calcul „deghizarea” ghivecelor în planete.

 

De altfel, dacă astrologia nu vă pasionează, puteţi să pictaţi pe fiecare borcan câte una din treptele evoluţionismului – dacă nu aveţi astfel de talente, apelaţi la un prieten sau la un artist meşteşugar (sunt destul de mulţi şi destul de pricepuţi încât să vă poată ajuta cu punerea în practică a ideilor dumneavoastră).

 

Natura, la un perete distanţă

 

Iubitorii de ştiinţe ale naturii nu vor dori să strice farmecul naturii mamă, ci vor vrea să o aducă mai aproape. Tocmai de aceea, este foarte posibil ca livingul să fie dominat de verde sau de albastru: în prima ipoteză, motivele vegetale vor fi vedeta încăperii, alături de obiecte din lemn şi culori neutre cu tente calde (maro, crem), pe când în a doua ipoteză, camera ar avea pereţii albi sau bleu deschis, iar tavanul ar fi de un albastru aprins sau chiar bleumarin, cu mici scântei albe, urmând ca restul decorului să fie continuat cu alb, negru sau nuanţe de gri.

 

Pentru pasionaţii de optică, există o idee ceva mai îndrăzneaţă: pe unul dintre pereţi aşezaţi o oglindă medie, iar alături pictaţi un curcubeu ascendent, care va părea că se reflectă din ea şi se va îndrepta spre fereastră, imitând astfel unul dintre cele mai frumoase fenomene naturale. Aveţi grijă, însă, să folosiţi culori pale, pentru a nu crea o pictură ostentativă, iar restul decorului va trebui să fie în note cromatice cuminţi (bej, crem, alb, maro, gri).

 

Decoraţiuni pentru fizicieni şi chimişti

 

Una dintre cele mai simple, dar complexe idei este biblioteca-atom. Cu siguranţă în casa unei persoane pasionate de ştiinţe se vor găsi numeroase cărţi de tot felul, iar acestea trebuie sortate pe domenii, pe ramuri, pe autori şi aşa mai departe. Dacă proiectaţi o bibliotecă ce ar aduce cu legăturile chimice sau cu un fagure, atunci cu siguranţă ar fi mai uşor să puneţi fiecare volum la locul lui.

 

Iubitorii de ştiinţe ale naturii nu vor ezita niciun moment în faţă plantelor de interior, în faţa utilizării obiectelor din lemn sau piatră naturală sau a celor care sunt placate cu materiale naturale sau în faţă obiectelor cu animal print. Vor evita, totuşi, kitsch-urile şi imprimeul de ghepard, fiind ceva mai greu de folosit fără a da impresia de prost gust.

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV08SNEZY12