Cartierul Tamisa

Cu spiritul sportiv in suflet

Pentru firile dinamice, amenajarea noului apartament trebuie să aibă ca rezultat încăperi cel puţin la fel de pline de energie precum proprietarii. Dacă vă încadraţi în această categorie, s-ar putea să vă fie pe plac recomandările ce urmează, având în vedere că sunt orientate spre găsirea soluţiilor optime de adaptare a preferinţelor individuale la principiile clasice de amenajare a unui apartament nou.

 

Modul de manifestare a pasiunii dumneavoastră pentru sport va trebui adaptat la noua locuinţa. Indiferent că este vorba despre o casă nouă sau un apartament nou, amenajările interioare depind de spaţiul disponibil.

 

Cel mai la îndemână mod în care vă puteţi satisface pofta şi aprecierea de sport şi efort fizic este amenajarea unei camere pentru asta, însă mai jos veţi găsi şi câteva idei recomandate în special celor cărora spaţiul nu le permite să aibă propria sală de sport acasă.

 

Recomandări sală de sport

 

Dacă tot aveţi condiţiile necesare, alegeţi pentru sala de sport o cameră cu ferestre cât mai largi sau modificaţi-le pentru o aerisire cât mai bună.

 

Din punctul de vedere al aparaturii, puteţi utila această cameră cu orice fel de aparate care vă atrag, însă trebuie să acordaţi atenţie faptului că unele exerciţii nu se lucrează în lipsa unui antrenor sau măcar a unui coleg – vă puteţi accidenta cu uşurinţă.

 

Aici este important să aveţi o sursă audio (un televizor, un CD player sau chiar un mp3 player şi un sistem audio), care să emită melodii antrenante. În aceeaşi cheie, puteţi ataşa pe pereţi postere cu sportivii preferaţi, cu siluete ideale sau cu fotografii artistice care să vă motiveze să lucraţi.

 

Moduri mai cuminţi de exprimare a pasiunii

 

Nu vă veţi apuca să vă etalaţi halterele prin living (poate doar dacă găsiţi un mod original de a le face să devină parte a unei piese de mobilier), ci va trebui să vă puteţi  integra imaginea pasiunii dumneavoastră în atmosfera plănuită pentru living.

 

Aţi putea, de exemplu, să vă orientaţi spre colecţii de trofee (dacă sunteţi sau aţi fost practicanţi de sport) sau colecţii de obiecte ale marilor jucători ale sportului preferat.

 

Tablourile şi autocolantele sunt, iarăşi, moduri la îndemână pentru a vă apropia mai mult de pasiunea dumneavoastră, de a o vizualiza zilnic şi de a vă automotiva să o urmaţi. De altfel, un living personalizat vă va ajuta să vă simţiţi mult mai în largul dumneavoastră atunci când primiţi vizite şi chiar în timpul liber, când sunteţi doar cu cei apropiaţi sau fără niciun fel de companie.

 

O cameră sportivă, dar fără sport

 

Fotoliu în formă de mănuşa de baseball – nu va fi cel mai uşor lucru de găsit, dar nici imposibil.

 

Suporturi pentru pahare realizate manual sau cumpărate, cu desenul mingii sportului corespunzător preferinţelor dumneavoastră.

 

De altfel, decoraţiunile redau cel mai bine atmosfera pe care doriţi să o creaţi. De aceea, aţi putea încerca să găsiţi lămpi cu design adaptat preferinţelor dumneavoastră sau puteţi chiar să decoraţi ghivecele plantelor cu pattern-uri de minge de basket sau de fotbal.

 

De asemenea, orice sportiv trebuie să se poată odihni corespunzător, iar pentru acest lucru sunt recomandate canapelele moi, cu huse personalizate cu motive sportive, iar pe covorul cu imprimeul unui teren de sport puteţi aşeza câteva taburete cu modele de mingi pentru diferite sporturi (de la tenis de câmp la volei şi fotbal).

 

Surse foto: homesdir.com, minimalisti.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03LU03912