Cartierul Tamisa

Contraste haioase pentru case deosebite

Am stabilit deja că monotonia nu este un lucru dezirabil, prin urmare trebuie să ne folosim de contraste pentru un aspect insolit. Indiferent că este la nivel cromatic sau la nivelul formelor sau texturilor, este nevoie de contrast pentru a evita crearea unei atmosfere anoste. 
 
O casă gri, dar cu stropi de culoare 
 
Dacă sunteți genul de persoană care are nevoie de un mediu cât mai calm și cât mai echilibrat, nimic nu vă oprește să optați pentru culori neutre sau pentru pasteluri atunci când vă decorați noul apartament sau când îl redecorați pe cel vechi. 
 
Așadar, alegeți piesele de mobilier care vă vor ajuta să vă simțiți cât mai confortabil, în culorile potrivite: alb, gri, maro, crem, bej, kaki etc. Le puteți combina între ele și/ sau puteți opta pentru diferite intensități și nuanțe (mai puțin valabil în cazul albului). Totuși, la final, adăugați o notă jucăușă, un detaliu care să facă diferența și să spună: "Nu sunt un om banal, am ciudățeniile mele, dar le țin pentru mine" – un tablou colorat, o vază portocalie voluminoasă, un ghiveci cu o plantă mare etc. 
 
Mobilier cu personalitate 
 
Întotdeauna puteți opta ca, în locul unui obiect foarte colorat, să creați contraste între stilurile cărora le aparțin diverse obiecte. Puteți alege pentru designul unei camere o piesă de mobilier ori cu o formă mai ciudățică, ori confecționat din materiale nonconformiste. 
 
De asemenea, puteți opta pentru o piesă de mobilier vintage într-o încăpere amenajată în stil minimalist sau o piesă rustică prin excelență într-o cameră amenajată într-un stil elegant (Art Nouveau, stil elisabetan sau altele). 
 
Manifestări artistice 
 
Operele de artă își vor face loc și se vor face plăcute în orice mediu. Important este să fie pe placul dumneavoastră și să vă reprezinte într-un fel sau altul. De asemenea, contează mult să aveți câteva obiecte unicat în interiorul căminului dumneavoastră, lucruri care să vă amintească în mod constant că sunteți special și că meritați lucruri deosebite – opere de artă sau obiecte manufacturate. 
 
O insulă de lumină și alb 
 
Puteți amenaja o încăpere întreagă în culori vesele și pasteluri, pentru ca apoi să așezați un fotoliu perfect negru într-un colț – acesta este un exemplu de contrast ce poate fi realizat. 
 
Contrastul poate fi făcut și "negativ", adică în locul unui obiect care să atragă atenția asupra sa prin intensitate și bizarerii să atragă prin luminozitate și simplitate. De exemplu, într-o cameră amenajată în culori intense sau închise puteți organiza o insuliță imaculată.
 
Și nuca își poate găsi locul în perete 
 
Contrastele pot fi realizate și numai cu ajutorul culorilor: în general, nu este recomandat să alăturați culorile complementare (roșu cu verde, galben cu violet, albastru cu portocaliu), însă puteți crea contraste foarte frumoase dacă vă folosiți de toate nuanțele uneia dintre culorile dintr-o pereche complementară și de expresia cât mai intensă a celeilalte. 
 
De asemenea, contrastul se realizează și între contururi: dacă optați pentru forme predominant ascuțite, pentru mobilier pătrățos și decorațiuni cu țepi și așa mai departe, puteți crea contrastul cu produse de iluminat, cu vaze sau ghivece sferice – însă va trebui ca sfera să fie perfectă și cât mai bine definită. 
 
Sursa foto: Houzz.com 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI