Cartierul Tamisa

Ce ne invata animalele de companie despre amenajarile interioare?

Animalele de companie sunt prieteni necuvântători dresabili, obiect către care să se îndrepte tot surplusul de afecţiune al stăpânilor lor şi, eventual, al prietenilor lor. Deşi adesea le neglijăm inteligenţa şi importanţa instinctelor pe care le au, companionii patrupezi şi nu numai dau lecţii tacite despre amenajările interioare.

 

Ce spun pisicile?

 

Pisicile sunt, poate, cele mai arogante animale de companie. Însă aroganţa aceasta vine la pachet cu o eleganţă aparte şi cu nişte principii existenţiale de invidiat. Pisicile pun mare preţ pe odihnă şi pe igienă. Aşadar, dormitorul şi baia sunt primele încăperi dintr-un apartament nou de care trebuie să vă ocupaţi.

 

Dormitorul trebuie să fie amenajat cu un singur scop: confortul. Va trebui să vă alegeţi cu atenţie patul şi salteaua, pernele, lenjeria pentru pat. Următorul pas este alegerea culorilor şi gestiunea luminii care pătrunde în cameră – trebuie să existe întotdeauna posibilitatea izolării fonice şi a limitării luminii, pentru un somn cât mai odihnitor. Culorile le veţi alege în funcţie de propriile preferinţe, desigur, dar nu uitaţi că trebuie acordate la dimensiunile camerei şi ale mobilierului.

 

Igiena se referă la baie – pisicile nu îşi fac nevoile în litieră dacă aceasta nu este curată, iar igiena corporală nu este mai prejos: ele nu au nevoie să fie spălate, căci se curăţă singure. Prin urmare, baia va trebui amenajată într-un mod cât mai simplu şi cât mai pragmatic, fără a omite factorul eleganţei. Încercaţi să vă orientaţi spre băi cu influenţe japoneze, să le decoraţi cu obiecte de calitate (calitatea nu trebuie să fie direct proporţională cu preţul) şi să nu le aglomeraţi: dacă este necesară amenajarea unor rafturi sau a unor dulapuri, alegeţi depozitarea pe verticală.

 

În privinţa mâncării şi, deci, a bucătăriei, pisicile nu sunt pretenţioase, dacă nu sunt învăţate să fie. Aşadar, conform pisicilor, este recomandată o bucătărie amenajată în stil minimalist, dar cât mai bine dotată.

 

Ce spun papagalii?

 

Papagalii sunt mulţumiţi de coliviile lor, cu gratii aurii sau verzi, însă întotdeauna aerisite, luminoase, cu mai mult spaţiu de desfăşurare decât spaţiu dedicat activităţilor necesare fiecărei zile.

 

Papagalii au „baia” jos, deci în proiectarea unei case toaleta ar trebui să fie în colţul cel mai îndepărtat al acesteia. Mănâncă din picioare, deci nu s-ar pune problema unui dining, ci mai degrabă v-ar recomanda să alegeţi o bucătărie mică, unde să gătiţi ceva rapid şi să vă luaţi mesele în living ori în dormitor, în cel mai informal cadru.

 

Papagalii au nevoie de spaţiu pentru a zbura puţin şi au nevoie de o pereche sau de o oglindă prietenoasă, aşadar aceasta ar fi recomandarea pentru living şi pentru dormitor: nu daţi prea multă atenţie detaliilor, ci lăsaţi-vă destul spaţiu pentru punerea în practică a pasiunilor. În plus, puţin narcisism nu a stricat niciodată, deci dulapurile cu uşi din oglinzi sau un perete dedicat fotografiilor înrămate cu reprezentări ale familiei şi ale propriei persoane la diferite vârste ar fi chiar indicate.

 

Dar, cel mai important: ce spun câinii?

 

Orice câine, oricât de disciplinat ar fi, va tânji mereu după ceea ce mănâncă sau bea stăpânul său. Poate dormi pe jos sau în vârful patului, are nevoie de plimbări pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi nu sunt pretenţioşi în ce priveşte periatul. Nimic nu îi bucură mai mult decât mâncarea şi primirea atenţiei celor din jur. Prin urmare, un câine v-ar recomanda să vă direcţionaţi întreg bugetul (lucru imposibil, de altfel) către amenajarea livingului şi amenajarea bucătăriei.

 

Livingul trebuie amenajat astfel încât prietenii şi rudele care vin în vizită să se simtă atât de bine încât să nu îşi mai dorească să plece. Culori calde, mobilier simplu, canapele confortabile, lumină din belşug - iată ce ar recomanda un căţel, deşi ei nu disting culorile. Bucătăria trebuie, de asemenea,  decorată în culori calde, iar mobilierul va încorpora chiuveta, frigiderul, aragazul, hota şi celelalte aparate, pentru a lăsa mai mult loc de lucru şi pentru a pregăti şi servi masa.

 

Diningul ar fi zona care este cu adevărat necesară într-o casă nouă: aici vă puteţi primi prietenii şi puteţi servi şi masa, deci toate necesităţile cu adevărat importante sunt satisfăcute.

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04HV0NR12