Cartierul Tamisa

Cateva cuvinte pentru si despre chiuvete

Pentru că sunt minimum două în fiecare apartament, merită să le dedicăm un întreg articol numai lor. Nu ne dăm seama de câte tipuri de chiuvete există până când trebuie să amenajăm un apartament nou.

 

Dimensiuni direct proporţionale

 

Ne vom referi în special la chiuveta din bucătărie, căci cea din baie este mai uşor de ales, având în vedere că trebuie asortată cu restul instalaţiilor. Aşadar, chiuveta din bucătărie trebuie să fie direct proporţională cu dimensiunile încăperii.

 

Luaţi în considerare includerea chiuvetei în mobilier – în blatul dulapului. Astfel, nu va mai fi nevoie să comandaţi şi mască pentru chiuvetă şi vă va fi mult mai uşor să curăţaţi totul.

 

Tendinţele anului în materie de chiuvete

 

Tendinţele acestui an se orientează nu atât asupra materialului din care sunt fabricate chiuvetele, ci mai degrabă asupra formei şi accesoriilor lor. Sunt ţintite chiuvetele care au două cuve, nu doar una, însă acest lucru este valabil doar pentru bucătărie. În ce priveşte raportarea la mobilierul de bucătărie, chiuvetele pot fi inserate în acesta deasupra nivelului său, la nivel ori sub nivelul blatului de dulap (această tendinţă fiind în creştere).

 

Sunt recomandate bateriile înalte, iar formele acestora sunt dintre cele mai diverse. De asemenea, există foarte multe accesorii pentru bateriile în sine (furtunuri, site etc), dar şi pentru chiuvete, mai ales pentru cele pentru bucătărie – unele includ tocătoare, tăvi pentru instrumentele necesare în bucătărie, rafturi pentru uscarea veselei şi altele.

 

Formele chiuvetelor diferă şi ele foarte mult, de la cele clasice uşor pătrăţoase în bucătărie, la cele ovale suprapuse pe un blat dintr-un alt material şi o altă culoare. Acestea din urmă sunt asociate stilului japonez şi le veţi întâlni cu precădere în băi. În ce priveşte bateriile pentru chiuvete, trebuie să menţionăm că se poartă cele din bronz ori cele argintii, mate sau lucioase.

 

Poziţionarea chiuvetei în bucătărie

 

De obicei, este recomandat să fie în apropierea ferestrei sau relativ aproape de aragaz. Nu se mai poartă chiuvetele care să fie corp de bucătărie separat, ci trebuie incluse în mobilier. Aşadar, poziţionarea acesteia va trebui să fie unul dintre primele lucruri pe care le consideraţi în timpul dedicat amenajării bucătăriei.

 

Se împrumută stilul american de design, unde spaţiul de lucru este în dreapta ori în faţa chiuvetei, pe insula funcţională, iar aragazul sau plita în dreapta. Poziţionarea în dreptul ferestrei are o explicaţie pragmatică: lumina naturală vine în ajutor atunci când spălaţi vasele, igiena fiind pusă pe primul loc.

 

Poziţionarea chiuvetei în baie

 

Această ultimă parte o vom dedica chiuvetei de la baie, deoarece nu o putem trece cu vederea. Aşa cum am menţionat şi mai sus, chiuveta din baie trebuie asortată cu celelalte instalaţii sanitare (vas de toaletă, cadă, bideu, duş). Bateria chiuvetei va trebui să aibă o formă şi culoare cât mai asemănătoare, dacă nu chiar identice, cu cea a căzii sau a duşului.

 

Dimensiunea chiuvetei trebuie raportată, evident, la dimesiunea încăperii, dar şi la măsurile celorlalte obiecte din baie. Este recomandat ca deasupra chiuvetei să troneze nelipsita oglindă, iar sursa de lumină să fie deasupra acesteia – bărbaţii ştiu că cea mai bună lumină pentru bărbierit, de exemplu, este cea care vine de sus sau din faţă.

 

Surse foto: freshome.com, hgtvremodels.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI