Cartierul Tamisa

Case cu exterior mai placut

Dacă tocmai ţi-ai cumpărat o casă nouă, vei putea să citeşti mult şi bine despre cum să o amenajezi la interior aici sau despre fiecare cameră în parte în secţiunea corespunzătoare. Desigur, nu suntem şi nu avem pretenţia să ne crezi singura sursă de inspiraţie pentru amenajarea locuinţei. Totuşi, după ce ai terminat cu interiorul, ocupă-te şi de amenajarea grădinii şi de exteriorul casei tale.

 

Cum faci ca noua ta casă să fie chiar mai simpatică şi pe exterior? Bineînţeles, noi avem câteva sugestii...

 

O intrare cu acoperire

 

Este bine ca uşa de la intrare să aibă un mic acoperiş, aşa încât să nu stai în ploaie sau în soare atunci când îţi iei rămas bun de la oaspeţii tăi, oaspeţii să fie protejaţi în timpul în care aşteaptă să le răspunzi şi ţie să îţi fie mai bine în scurtul timp în care încerci din exterior să deschizi uşa.

 

Un strop de lumină, că nu eşti cârtiţă

 

Bineînţeles că îţi recomandăm să fie lumină chiar şi aici! Trebuie să vezi ce cheie alegi din mănunchiul de chei şi unde trebuie introdusă fiecare dintre ele. De altfel, s-ar putea să îţi placă şi ţie să vezi ce sau cine este în jurul tău în orice moment – înţelegi, e bine pentru siguranţa ta.

 

O uşă altfel

 

Poţi să schimbi uşa, să îi pui un accesoriu din cele "de ciocănit" (o ciocănitoare, să îi spunem, deşi nu ne referim la pasărea respectivă), să îi schimbi sau împrospătezi aspectul cu un autocolant sau să o vopseşti cu totul pentru un aspect ceva mai haios. Oricum ar fi, este recomandat să îţi personalizezi uşa. Despre uşa de la intrare mai poţi citi şi aici, iar despre personalizarea intrării într-o casă vei găsi câteva sugestii aici.

 

Vegetaţie: de la capăt... până la capăt

 

Despre plantele potrivite pentru decorarea intrării pe un spaţiu privat am scris şi aici. Dar, dacă nu vrei să te întorci la acel articol, atunci ar trebui să ştii că este bine să ai minimum un arbore în curte, de preferat undeva pe traseul uşa casei – poarta principală şi poate câteva plante agăţătoare pentru decorarea porţii.

 

Căsuţă poştală, vizor şi altele mărunţişuri...

 

Poţi să alegi o căsuţă poştală lucrată de mână sau una "fancy", cumpărată de undeva. Important este să aibă un aspect reprezentativ pentru cei ai casei, de la dimensiune şi formă la culoare (sau culori) şi mesajul notat pe "dânsa" (numele de familie, numele şi numărul străzii).

 

Vizorul te ajută vezi cine-ţi bate la uşă – adesea vrei să ştii dinainte cui deschizi, nu-i aşa? Alege o uşă cu vizor sau cu inserţii din sticlă ori, poate, o cameră video unde să vezi cine te vizitează – poate fi chiar mai util ca persoana care te vizitează să nu ştie că o vezi.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI