Cartierul Tamisa

Casa ta, dupa chip si asemanare

Astăzi vom discuta despre cum se face să îţi placă şi mai mult locuinţa ta, fără sacrificii prea mari şi investiţii exagerate. Poate nu va fi nevoie nici măcar de compromisuri. Sunt lucruri nu foarte dificile care te ajută să te bucuri mai mult de "acasă". 

 

Apreciază ceea ce ai.

 

De sărbători, după căsătorie sau ca "dar de casă nouă", ai primit cu siguranţă foarte multe obiecte. Poate unele le ţii ascunse prin cutii şi dulapuri. Desfă toate cutiile, deschide toate dulapurile. Scoate de acolo toate accesoriile şi ornamentele. Nu este cel mai frumos lucru, dar trebuie să arunci sau să donezi lucrurile pe care le-ai primit şi care nu îţi plac. Dacă nu ţi-au plăcut când le-ai primit şi nu îţi plac nici acum, nu îţi vor plăcea nici mai târziu.

 

Apoi, vezi unde şi cum poţi folosi lucrurile pe care le ai şi îţi plac. Nu le mai lăsa să strângă praf prin cutii doar ca să le ai şi mai târziu. Obiectele sunt făcute pentru a te bucura de ele atunci când le ai, nu trebuie să laşi totul moştenire copiilor şi strănepoţilor.

 

Fă curat!

 

Şi nu ne referim la curăţenia de zi cu zi, căci nu avem de unde şti cât de gros este stratul de praf de sub pat. Ne referim la faptul că este necesar să arunci ce nu îţi place, lucrurile care s-au stricat şi lucrurile pe ţii în casa ta doar de dragul celorlalţi, fără ca ţie să îţi placă. Apoi, transformă ceea ce poate fi transformat: reciclare, reinventare, eficientizare – numeşte acest proces oricum îţi doreşti, apoi transformă vechea maşină de cusut nefuncţională într-o veioză simpatică şi într-un suport pentru haine sau o măsuţă de cafea.

 

Limitează-te!

 

Ştim, cuvântul "limite" nu îţi place, totuşi limitele sunt bune. Ele te vor ajuta să ştii cât îţi este plapuma, să nu îţi supraaglomerezi locuinţa şi să nu mai cumperi şi să nu primeşti niciun fel de obiecte gratuite dacă nu îţi trebuie cu adevărat, dacă nu le poţi găsi o utilitate sau dacă nu îţi plac foarte, foarte mult, şi atunci le vei găsi locul potrivit, chiar dacă acest lucru ar însemna să arunci altceva din casă.

 

Promite-ţi mici bucurii dese.

 

Fiecare dintre noi, oricât de bun sau de rău, oricât de urât sau de frumos ar fi văzut de ceilalţi, trebuie să ştie să se iubească şi să recompenseze el însuşi din când în când. Promite-ţi că o dată pe lună vei merge la teatru, că din când în când vei merge la picnic, că din când în când îţi vei îmbogăţi colecţia de discuri din vinil – orice îţi asigură o porţie de bucurie cât de mică! Învaţă să te răsfeţi şi să te bucuri de lucrurile mărunte!

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04Y8HBL12