Cartierul Tamisa

Casa clasica + accesorii moderne

Doar pentru că o casă are arhitectură clasică nu înseamnă că trebuie să fie şi amenajată într-un stil clasic sau monoton. Alege accesorii moderne pentru casele cu arhitectură clasică şi oferă-le astfel un plus de energie!

 

Pe dinafară poţi păstra elementele care oferă frumuseţea calculată a clasicului.

 

Aşa cum poţi vedea şi în prima imagine din galeria foto a acestui articol, clasicul este frumos prin armonia emanată de grădina amenajată în acord cu arhitectura casei. Aceeaşi idee se aplică şi dacă stai la bloc: puţini sunt aceia care chiar îşi doresc să ducă opulenţa până dincolo de pragul casei.

 

În plus, recomandarea specialiştilor este aceea de a respecta specificul zonei. Prin urmare, un exterior cuminte şi calculat este exact ceea ce trebuie.

 

În interior, mizează pe alternarea elementelor moderne cu elemente clasice.

 

Vei observa şi în imaginile din galeria foto că cei care au amenajat casa ilustrată mai sus nu au renunţat în totalitate la trăsăturile stilului clasic de amenajări interioare.

 

De exemplu, aceştia au ales să păstreze mobilier cu "aromă" vintage (dulapuri cu lucrătură simplă fotolii şi canapele în stil elisabetan, cu tapiserie sau huse înflorate etc), precum şi alte detalii din jurul casei, elemente specifice stilului clasic: tapetul cu model discret (modele inspirate de natură), podele din lemn închis la culoare şi finisaje simple, albe.

 

Printre toate aceste lucruri în care poţi recunoaşte cu uşurinţă stilul clasic, sunt trecurate decoraţiuni moderne cum sunt veiozele, vazele cu aranjamente florale, obiecte în culori vii, gadgeturi şi produce electrocasnice moderne, piese de artă modernă etc.

 

Alege culori la modă şi decoraţiuni tradiţionale.

 

Despre culorile care sunt la modă anul acesta am discutat într-un articol recent, aşa că ar trebui să ştii deja cum să distingi nuanţele de albastru şi pe cele de galben care sunt cerute anul acesta, precum şi faptul că Marsala este culoarea anului.

 

Bineînţeles, din toate culorile care sunt la modă le vei alege numai pe cele care îţi plac şi care se potrivesc ţie, familiei şi casei tale.

 

Următorul pas va fi să cauţi decoraţiuni care se potrivesc culorilor pe care le-ai ales deja pentru interiorul casei tale. Ar fi ideal ca ornamentele să aibă aspect sau, mai bine, provenienţă vintage.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV112ZFWN12