Cartierul Tamisa

Care este cea mai buna culoare pentru acasa?

Când eşti acasă, trebuie să te poţi încărca de energie şi de voie bună. Trebuie să te simţi în largul tău, să te simţi în siguranţă şi să îţi fie uşor să îţi desfăşori activităţile zilnice. De aceea, este important ca amenajările interioare să fie făcute în raport cu personalitatea ta şi cu stilul tău de viaţă.

 

Pune în valoare culorile cu ajutorul luminii.

 

Tipul luminii (naturală sau artificială), culoarea luminii (albă, de neon, gălbuie sau colorată), precum şi felul în care se propagă şi sursa luminii (aplica din mijlocul tavanului sau veioza din colţ) – toate acestea influenţează felul în care sunt percepute spaţiile şi, respectiv, culorile care umplu aceste spaţii.

 

Obiectele ale căror culori te ajută cel mai mult să intri în starea pe care o cauţi trebuie luminate mai bine: încearcă să orientezi corpurile de iluminat către acestea, indiferent că sunt piese de mobilier, accesorii sau adevărate opere de artă.

 

Pune în balanţă culorile neutre şi culorile vii.

 

Cel mai adesea, oamenii au nevoie să vadă cu ochii lor că viaţa nu este nici roz, nici în alb şi negru. Avem nevoie cu toţii şi de nonculori, şi de culori neutre, şi de culori vii care să ne redea energie şi speranţă.

 

Prin urmare, probabil că cea mai sănătoasă alegere ar fi ca în fiecare încăpere din locuinţa ta să existe elemente albe, elemente în culoarea lemnului, poate câteva obiecte negre sau conturate cu negru (de exemplu, o masă colorată cu picioare negre sau un tablou oarecare cu o ramă subţire neagră), apoi câteva obiecte colorate „după gust”, aşa cum pui sare şi piper în mâncare.

 

Calculează proporţii şi efecte.

 

Bineînţeles, nu este vorba despre un calcul propriu-zis. Totuşi va trebui să te gândeşti la ce pondere va avea fiecare culoare în fiecare cameră din locuinţa ta şi la efectele pe care le are fiecare culoare asupra dispoziţiei individuale: cineva s-ar putea simţi complet relaxat într-o cameră dominată de nuanţe cenuşii, dar pentru altcineva această alegere ar putea însemna un pas mare către depresie.

 

Aşadar, discută cu membrii familiei tale (sau cu persoanele care urmează să trăiască în această casă) şi alegeţi împreună paleta cromatică pentru fiecare încăpere, încercând să găsiţi echilibrul dorinţelor fiecăruia pentru amenajarea zonelor comune: baie, bucătărie şi, cel mai probabil, şi living.

 

Desigur, nu avem noi răspunsul la întrebarea „care este cea mai bună culoare pentru acasă?” Răspunsul este la tine şi la ai tăi, iar în fiecare casă culorile se vor aşeza altfel. În plus, de cele mai multe ori nu este vorba despre o singură culoare, ci despre o împletitură de nuanţe ale diferitelor culori.

 

Sursa foto: freshomdecors.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI