Cartierul Tamisa

Cand este nevoie de un strop de negru...

Pentru că ştim că în casă, ca în viaţă, nu poate fi totul numai roz şi galben şi alb, este nevoie de câte un strop de negru pentru a echilibra aspectul casei tale. Contrastele sunt bune, am mai punctat acest lucru şi în alte articole. Aşadar, iată de ce trebuie să adaugi câte un strop de negru în locuinţa ta.

 

Nu este nevoie de repetiţie.

 

De cele mai multe ori, o simplă declaraţie puternică este de ajuns: vopseşte un singur perete într-un negru absolut, iar restul camerei zugrăveşte-o aşa cum îţi doreşti, mobileaz-o cu orice îţi doreşti. Totuşi, dacă mai alegi şi un alt element la fel de negru, contrastul nu va mai fi la fel de puternic.

 

Negrul adaugă stil.

 

Vrând, nevrând, negrul va avea întotdeauna o dimensiune elegantă. Aşadar, dacă adaugi un strop de negru într-o încăpere, acele accente, fie ele cât de discrete, vor oferi întregii camere un plus de stil. Iar atmosfera rezultată va fi atât de elegantă pe cât îţi doreşti, în funcţie de forma şi dimensiunile obiectelor care vor avea această culoare, precum şi proporţiile în care negrul va fi prezent în acest decor.

 

Nici măcar nu este obligatoriu să fie negru.

 

Da, ai citit bine şi nici măcar nu ne contrazicem. Dacă o cameră întreagă este zugrăvită în culori pastelate, contrastul va fi destul de puternic, chiar şi atunci când negrul devine maro închis, violet închis sau bleumarin intens.

 

Negrul pune în valoare celelalte culori.

 

Aşază verde lângă albastru. Apoi, adaugă o linie neagră frumos arcuită între ele: acum, fiecare culoare va fi evidenţiată şi nu va putea fi confundată cu o alta. Astfel, negrul ajută la delimitarea fiecărei culori şi la potenţarea acestora.

 

Negrul oferă contur, iar conturul, impresia de stabilitate.

 

Nimic mai simplu. Culorile închise ajută la stabilizarea compoziţiei, la punctarea zonelor importante şi la potenţarea fiecărei nuanţe aflate într-o astfel de încăpere. Contururile sunt bune, astfel putem controla ce şi cum colorăm.

 

Negru – în sus sau în jos?

 

Poate că îţi aminteşti despre articolul în care îţi recomandam să îţi zugrăveşti tavanul în negru. Poate că te-ai gândit şi să îţi transformi podelele în table mari de şah. Totuşi, dacă nu te-ai gândit la aceste lucruri, pe care dintre ele ai lua-o în considerare? Care îţi place mai mult?

 

Oricum ar fi, dacă limita superioară sau cea inferioară conţine negru sau este neagră

 

... Sau peste tot?

 

Într-o încăpere destul de mare, ai putea alege totul negru: pereţii negri, mobilierul negru, perdelele negre, podele negre. Totuşi, va trebui să te asiguri că există destulă lumină care să se propage din diferite corpuri de iluminat încât să facă această încăpere confortabilă, liniştitoare şi primitoare.

 

Desigur, poţi alege să laşi câteva elemente luminoase: poate un fotoliu bej, poate câteva oglinzi, câteva decoraţiuni argintii sau aurii – tu ştii cel mai bine ce îţi place şi ce s-ar potrivi în locuinţa ta. Iar acum, te invităm să analizezi imaginile pe care le-am pregătit pentru tine în galerie şi să îţi alegi preferata. Salveaz-o în calculatorul tău şi utilizeaz-o pentru viitoare referinţe, pentru atunci când îţi vei amenaja sau reamenaja locuinţa.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06TL2PE12