Cartierul Tamisa

Caminul botanic – Plante pentru apartament

Pentru cei care iubesc flora sunt ideale casele luminoase. Aici va fi posibilă creşterea unei game cât mai diversificate de plante de apartament, care vor împrospăta deopotrivă aerul şi aspectul fiecărei încăperi.

 

Unde se aşază ghivecele?

 

Vazele îşi au locul prestabilit pe mese şi birouri, însă ghivecele pot fi aşezate în colţuri diferite ale camerei, pe hol, în baie, la geam, în glastră în afara geamului, pe jos, pe birou, atârnate de tavan, ataşate pe perete, pe măsuţa de telefon, la intrare, lângă preşul de dincolo de uşă...

 

Alegeţi locul potrivit pentru plantele dumneavoastră astfel încât să nu încărcaţi încăperea prea mult, dar să puteţi colecţiona speciile preferate.

 

Ghivecele mari, cum sunt cele cu ficuşi sau oleandri, trebuie aşezate direct pe podea (având farfuria corespunzătoare dedesubt, desigur) – astfel, plantele vor primi destulă lumină, vor avea spaţiul necesar creşterii şi nici nu vor crea dezechilibru estetic. 

 

Pentru ghivecele medii puteţi achiziţiona sau construi câteva rafturi (eventual mobile, astfel încât florile să profite de lumina naturală pe rând, prin rotaţia rafturilor).

 

Ghivecele mici sunt cel mai uşor de inclus în aspectul camerei, putând fi oricând mutate (mai ales dacă plantele care le locuiesc nu sunt foarte pretenţioase). Acestea pot servi mai ales la înmulţirea speciilor preferate sau la oferirea puieţilor persoanelor dragi.

 

În plus, pe unul dintre pereţi puteţi picta câteva motive vegetale care vor da o anumită continuitate elementelor prezente în camerele cu ghivece. Autocolantele ce reprezintă plante sunt, de asemenea, o variantă, având avantajul pragmatic (pot fi aplicate cu uşurinţă de oricine), dar şi dezavantajul lipsei de originalitate (autocolantele sunt create, de regulă, la normă, ceea ce oferă posibilitatea întâlnirii lor şi în altă parte, pe când o pictură este întotdeauna unică).

 

Criterii de alegere a ghivecelor

 

Culoarea - Încercaţi să asortaţi ghivecele restului mobilierului: dacă într-o încăpere predomină maroul închis, alegeţi aceeaşi nuanţă (sau una cât mai apropiată) şi pentru ghivece. Dacă încăperea este dominată de bej sau alb, cu siguranţă veţi găsi vase care să fie potrivite camerei respective din punct de vedere cromatic. Este foarte important ca ghivecele să nu bruieze unitatea estetică a încăperii unde sunt aşezate.

 

Forma – În funcţie de atmosfera pe care doriţi să o creaţi, dar şi de forma majorităţii mobilierului ales deja, alegeţi şi forma potrivită pentru ghivecele pe care le aşezaţi în apartamentul dumneavoastră: dacă aţi optat pentru mobilier minimalist, poate cel mai indicat ar fi să alegeţi ghivece paralelipipedice, de înălţimi diferite, pe care să le aşezaţi în grupuri în apropierea ferestrelor. Dacă stilul decorativ este unul tradiţional sau cu influenţe orientale sau balcanice, atunci ghivecele potrivite sunt cele rotunde, în special cele care au forma olanelor din argilă arsă.

 

Ghivecele personalizate –acestea vor fi întotdeauna o idee bună, mai ales dacă le faceţi la comandă sau dacă le modelaţi chiar dumneavoastră, astfel încât să se încadreze cât mai bine în ambientul deja creat. Cum se personalizează ghivecele? Puteţi crea ambalaje superficiale din carton, sârmă sau nuiele împletite sau din orice material reciclat, le puteţi picta, puteţi să vă serviţi de tehnica mash-papier sau le puteţi inscripţiona, dacă aveţi aparatura necesară sau răbdarea şi creativitatea necesară pentru improvizaţii.

 

Surse foto: furniture.trendzona.com, hitsgo.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07ZDM0U12