Cartierul Tamisa

Calatorind pe loc

Pasiunea pentru călătorii trebuie să îşi găsească şi ea locul în căminul dumneavoastră, indiferent ce stil de amenajări interioare aţi alege. Motivul principal pentru acest lucru este că trebuie să nu renunţaţi niciodată la visurile dumneavoastră, iar vizionarea lor vă va ajuta să vi le şi împliniţi.

 

Călătoriile sunt cel mai bun mod pentru alungarea monotoniei, aşa că, atunci când nu sunteţi într-una, trebuie să o plănuiţi pe următoarea. Iar casa dumneavoastră, în special livingul (pentru a permite dormitorului să fie, aşa cum trebuie, camera pentru odihnă) trebuie să vă permită visarea cu ochii deschişi la următoarea  destinaţie.

 

Cum obţineţi acest lucru? Este simplu.

 

Documentare pentru plănuire

 

În primul rând, trebuie să vă întocmiţi o bază solidă pentru plănuirea vacanţelor: colecţii de documentare, dobândirea unui aparat foto rezistent şi cu stabilizator de imagine şi începerea unui fond pentru excursii.

 

În al doilea rând, va trebui să puteţi improviza chiar la dumneavoastră acasă un camping, un picnic sau o seară romantică când să priviţi stelele, chiar dacă acestea nu sunt decât abţibilduri din plastic lipite de tavan, pentru a vă putea satisface dorul de ducă atunci când acest lucru nu este posibil din cauza serviciului, a condiţiilor meteorologice sau a resurselor materiale.

 

Suvenire pentru rememorare

 

Nu uitaţi, atunci când alegeţi mobilierul şi chiar şi când faceţi finisajele finale, să păstraţi loc special pentru suvenirurile aduse din excursii şi concedii, indiferent că este vorba despre colecţie de roci, colecţie de bani sau suvenire specifice colţului de lume vizitat. De asemenea, s-ar putea să vă doriţi să păstraţi un loc separat pentru suvenirurile primite de la cei dragi.

 

Tot între suvenire puteţi aşeza şi câteva fotografii înrămate, fotografii făcute în fiecare dintre expediţii. Încercaţi să le alegeţi pe cele care pun cel mai bine locul în valoare sau pe cele în care zâmbiţi – astfel vă veţi stimula buna dispoziţie de fiecare dată când le veţi privi.

 

Vizionare

 

Nu în ultimul rând, nu ar fi rău să întocmiţi un dosar cu locurile pe care aţi vrea să le vizitaţi, astfel încât să nu cumva să scape vreunul.

 

Ţineţi aproape sau la vedere tot ce vă poate motiva în găsirea soluţiilor pentru planurile de călătorie: globul pământesc, hărţi, imagini de vis, borcanul transparent cu idei pentru călătorii, tablouri cu imagini şi mesaje motivaţionale şi aşa mai departe.

 

De asemenea, nu uitaţi de decoraţiunile hand made. De exemplu, puteţi crea sau comanda un covor pe care să desenaţi harta imaginară a unei comori. Aceasta va porni de la uşă şi va continua prin faţa canapelei, terminând înaintea vitrinei cu suveniruri sau în faţa oricărei piese asupra căreia vreţi să atrageţi atenţia în această încăpere. Un  exemplu ceva mai haios ar fi desenarea unui ghiveci cu plante în forma globului pământesc, pe care să lipiţi gărgăriţe sau steguleţe deasupra ţărilor pe care le-aţi vizitat.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să vă menţineţi în formă. Călătoriile pot fi de-a dreptul epuizante, aşadar este recomandat să organizaţi şi o sală de sport în interiorul casei dumneavoastră. Dacă spaţiul nu vă permite amenajarea unei întregi săli, atunci ar fi bine să aveţi măcar o bandă rulantă sau o bicicletă pe care să vă antrenaţi.

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI