Cartierul Tamisa

Amenajari interioare pentru atitudine ZEN

Echilibrul emoţional este foarte important pentru desfăşurarea activităţilor de peste zi în condiţii optime, iar felul în care arată biroul sau locuinţa dumneavoastră vă poate influenţa în mod decisiv dispoziţia.

 

Culori neutre

 

Culorile neutre nu vă vor afecta stările de spirit, ci vă vor permite să vă destindeţi şi să vă concentraţi asupra preocupărilor dumneavoastră. Desigur, cel mai important este să vă puteţi pune în valoare culorile preferate, iar acest lucru ar fi posibil cu ajutorul accesoriilor şi decoraţiunilor colorate. Dacă, însă, aveţi o perioadă în care aveţi nevoie de linişte şi simplitate, puteţi renunţa la ornamente şi veţi avea camere cu pereţi, podele şi mobilier în nuanţe neutre, perfecte pentru stările momentele de reculegere.

 

Influenţe asiatice

 

Veţi observa şi dacă accesaţi articolul despre amenajări interioare în stil asiatic că puteţi găsi echilibrul între simplitate, intimitate şi eleganţă. Ornamentele sunt foarte importante atunci când sunteţi în căutarea acelei stări numite „zen”. Nu trebuie să fie dintre cele mai colorate sau voluminoase, ci doar să se potrivească gusturilor dumneavoastră şi între ele. Dacă amenajările interioare sunt ceva mai pretenţioase, puteţi rezerva spiritului asiatic numai un colţ în balcon sau chiar în baie, unde bambusul sau orhideea sunt dintre cele mai prietenoase recomandări.

 

Decoraţiuni Feng Shui

 

Nu este nevoie să fiţi superstiţioşi pentru ca „magia” Feng Shui să îşi facă efectul. Armonia pe care o veţi crea prin amenajarea corectă a spaţiului în care locuiţi sau lucraţi se va revărsa fără întârziere şi asupra spiritului dumneavoastră, ajutându-vă să vă împliniţi sarcinile cu uşurinţă. Feng Shui-ul este, în fapt, arta de a organiza obiectele dintr-o încăpere astfel încât să se îmbine utilul cu frumosul, iar buna organizare este soră cu eficienţa.

 

Lumină din belşug

 

Culorile deschise şi spaţiile bine luminate stimulează pofta de viaţă şi optimismul. Profitaţi din plin de lumina naturală – lăsaţi-o să vă pătrundă în casă şi în suflet pe fiecare fereastră. Dacă doriţi perdele, optaţi pentru unele subţiri şi transparente, iar dacă veţi avea nevoie uneori de mai multă intimitate, puteţi alege şi o pereche de draperii netransparente, cu ţesătura deasă.

 

În plus, va trebui să vă asiguraţi că lumina artificială are intensitatea şi culoarea potrivită. Aţi putea chiar să alegeţi mai multe tipuri de iluminare: cu lustră, cu veioze, cu instalaţii luminoase, cu spoturi luminoase. Pentru ocaziile speciale, ţineţi aproape şi un set de lumânări, poate chiar din cele parfumate.

 

Va trebui totuşi să aveţi grijă să nu încărcaţi inutil încăperile şi să alegeţi corpurile de iluminat cele mai potrivite personalităţii dumneavoastră, dar şi celorlalte elemente ale fiecărei încăperi. Recomandăm veiozele simple, în culori neutre, însă uneia dintre ele puteţi să îi puneţi becuri colorate.

 

Terapii alternative

 

Între terapiile alternative cele mai cunoscute şi care se pot regăsi în amenajările interioare sunt aromaterapia, cromoterapia şi muzicoterapia. Vasele de potpourri şi lămpile de aromatizare au un aspect plăcut, liniştitor şi funcţie terapeutică în acelaşi timp, aşadar nu aveţi niciun motiv să le evitaţi.

 

Aer curat şi stropi de culoare

 

Plantele de interior şi aranjamentele florale au o foarte mare greutate în menţinerea bunei dispoziţii. Ele ajută la purificarea aerului, dar şi la îmbunătăţirea dimensiunii estetice a fiecărei camere. În acelaşi timp, plantele de interior vă pot oferi satisfacţii importante atunci când se dezvoltă frumos, direct proporţional cu grija pe care le-o acordaţi.

 

Surse foto: freshome.com, youngdecoratingideas.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI