Cartierul Tamisa

Amenajari interioare in stil italian

Pentru a alege stilul ideal pentru amenajarea unui apartament nou sau a unei case noi este necesar să cunoaşteţi cât mai multe stiluri posibile, astfel încât să aveţi de unde să îl alegeţi pe cel potrivit necesităţilor, resurselor şi gusturilor dumneavoastră.

 

De la exterior la interior

 

Stilul italian începe a se face simţit dinaintea intrării în locuinţă: dacă spaţiul permite, în curtea noii case va avea piscină, gazon şi câteva lămpi solare, alei pavate cu pietriş sau piatră naturală, iar pereţii casei vor avea un aspect simplu, bine calculat, cu o geometrie căutată. De asemenea, nu este exclus ca pereţii să fie placaţi cu piatră naturală, însă culorile vor fi întotdeauna dintre cele neutre.

 

Locuinţa în stil italian nu va atrage atenţia, ci va părea modestă şi simplă, dar elegantă şi bine organizată. Echilibrată atât cromatic, cât şi compoziţional.

 

Bucătăria italiană va îmbina elementele moderne cu cele rustice în cea mai naturală armonie.

 

Cu siguranţă vor exista câteva rafturi din lemn, iar de pe acestea nu vor lipsi borcanele pentru condimente, ornamentele tradiţionale şi cărţile de bucate.

 

Cele mai potrivite pentru acest tip de amenajări sunt bucătăriile încăpătoare, care să permită existenţa unei insule funcţionale în mijlocul lor. Totuşi tendinţele italiene pot fi puse în practică şi în bucătăriile ceva mai reduse ca dimensiuni: important este să vă orientaţi către culorile calde şi mese şi scaune din lemn. Accesoriile din textile (in sau bumbac) nu trebuie să lipsească.

 

Despre baia în stil italian am discutat într-un alt articol, însă vom reveni puţin asupra aspectului acestei încăperi. Dacă bucătăria este permisivă şi călduroasă din punct de vedere cromatic, baia va fi cumva la polul opus: suprafeţele din baie trebuie să fie fine şi fiecare accesoriu să fie la locul său. Evitaţi suprafeţele lucioase (gresie, faianţă, mobilier), şi orientaţi-vă către cele mate.

 

Din punct de vedere cromatic, baia în stil italian va fi dominată de nuanţe de gri sau de nuanţe de maro deschis, în funcţie de preferinţele proprietarului.

 

Dormitorul şi livingul vor fi încăperi dominate de bej, crem şi maro, cu mici nuanţări şi variabile în ce priveşte decoraţiunile şi accesoriile. Cel mai probabil este ca pata de culoare a camerei să o reprezinte un tablou preţios sau un covor lucrat manual.

 

Tot aici vor fi întâlnite şi piesele de mobilier cele mai importante şi mai reprezentative: mobilier din lemn, cu onduleuri şi suprafeţe bine finisate. Deşi există oscilarea între minimalist şi tradiţional, de obicei în amenajările de interior se găseşte o cale de mijloc. Atenţia cade în special asupra paturilor, canapelelor şi dulapurilor: toate acestea trebuie să existe în fiecare cameră la nivel ideologic, chiar dacă fotoliile vor înlocui canapeaua sau dacă în living patul va fi înlocuit cu o canapea extensibilă, iar dulapul pentru haine înlocuit de bibliotecă.

 

Foarte importante sunt accesoriile ferestrelor: preferate sunt perdelele groase, cu falduri, care acoperă perdelele subţiri şi transparentă, aşadar sunt defavorizate jaluzelele de orice fel. În schimb, nimic nu vă opreşte să înlocuiţi draperiile cu obloane exterioare.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să acordaţi atenţie modului de iluminare a fiecărei încăperi. Lumina din living şi dormitor trebuie să fie una caldă, primitoare (pereţii ar fi bine să fie de un galben pal, bej sau crem), pe când în baie şi bucătărie este necesară lumina albă. De asemenea, este indicat ca sursele de lumină să fie cât mai numeroase şi mai diversificate, însă trebuie să aveţi grijă ca acestea să nu fie kitschoase.

 

Surse foto: freshome.com, houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI