Cartierul Tamisa

Alta casa de designer

Ne-am gândit că îţi place să analizezi interioarele locuinţelor unor designeri, prin urmare, după articolul de aici, revenim cu o nouă casă "de designer". Nu de puţine ori au auzit că bucătarul rămâne nemâncat, cizmarul desculţ şi cojocarul despuiat, nu-i aşa? Totuşi, pe site-ul HouseAndGarden.co.uk se atrage atenţia că abia când au casa lor designerii de interioare pot da frâu liber imaginaţiei şi pot pune în practică tot ceea ce au învăţat şi le-a plăcut, fără niciun fel de limitare.

 

Aşadar, dacă nici în casa unui designer nu sunt aşezate lucrurile aşa cum trebuie, atunci unde să fie? Nu ne mai rămâne decât să comentăm pe scurt alegerile de design şi să te îndemnăm să analizezi cu atenţie imaginile pe care le-am selectat pentru a le încărca în galeria foto.

 

Nimic nu lipseşte.

 

Camerele din locuinţa unui designer sunt aceleaşi pe care le găseşti în orice casă: bucătărie, baie, dormitor. Desigur, dacă spaţiul permite, se vor amenaja mai multe dormitoare şi un living, poate chiar şi un dining şi un dressing.

 

Nu orice artist ar sacrifica un dormitor sau camera de oaspeţi pentru o saună sau pentru o piscină interioare sau cine mai ştie ce! De altfel, există şanse mari ca una dintre încăperi să deservească un cabinet personal sau un atelier.

 

Cheia este echilibrul.

 

Dacă ai analizat deja imaginile din galeria foto ai observat deja: acolo unde există culori foarte puternice sau foarte închise sunt şi culori foarte deschise, care să echilibreze imaginea încăperii respective; acolo unde s-au ales accesorii cu imprimeuri bogate (perdele, tapiserii etc) s-a echilibrat aspectul general cu ajutorul ţesăturilor cu aspect simplu şi textură discretă.

 

Se defineşte întotdeauna personalitatea.

 

Personalitatea celui care locuieşte într-o casă, indiferent cât de mare sau cât de mică este casa respectivă, trebuie pusă în valoare. Modul în care pui în valoare caracterul unui om? Cu ajutorul paletelor cromatice folosite, cu ajutorul accesoriilor şi colecţiilor expuse, prin jocul cu imprimeuri sau cu ajutorul diferitelor piese de artă sau obiecte lucrate manual.

 

Pragmatismul locuinţei este o altă constantă.

 

Orice casă trebuie să fie adaptată stilului de viaţă al locuitorului său: dacă îţi place să găteşti dotează-ţi bucătăria cu tot ce ţi-ar putea trebui vreodată (consumabile şi neconsumabile), dacă îţi plac jocurile video, amenajează-ţi o cameră pentru media, dacă îţi plac sporturile, va trebui să ai un televizor bun la care să urmăreşti meciurile, un dulap unde să colecţionezi obiecte specifice şi, de ce nu, o cameră întreagă dedicată jocului preferat, iar exemplele pot continua.

 

Totul trebuie să fie folosit şi folositor, totuşi. Locuinţa proprie nu trebuie aglomerată cu obiecte păstrate doar de dragul de a le avea. Pentru acest lucru există locurile externe de depozitare (garaje, depozite, boxe etc), muzee sau... ghene de gunoi.

 

Sursa foto: houseandgarden.co.uk

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07Q5BS612