Cartierul Tamisa

Aici locuieste o familie

Fiecare va avea o definiţie diferită pentru termenul familie, însă casele pentru familii vor avea întotdeauna ceva în comun – elemente pe care le vei identifica şi tu, cu siguranţă. Atmosfera dintr-o locuinţă este cea mai importantă, căci ea este un indicator al tipului de relaţie dintre cei ai casei şi al disponibilităţii primirii de vizitatori, în casă şi în viaţă.

 

Casa unui om vorbeşte despre el, iar casa unei familii vorbeşte despre fiecare membru al familiei, dar şi despre familia ca grup. Aşadar, alege cu atenţie stilul de amenajari interioare şi decoraţiunile pe care le vei aşeza în această cameră.

 

Lucrurile vor corespunde măcar unui membru al familiei.

 

Biblioteca va avea, probabil, cel puţin câte un raft pentru fiecare membru al familiei, la fel ca dulapurile şi cuierele.

 

Mai importante sunt însă colţurile individuale: se ştie că sfoara care atârnă inofensivă din tavan este pentru leagănul celor mici, la fel cum se ştie că măsuţa cu scaun cu spătar arcuit este pentru ca ea să îşi citească revistele şi să îşi servească ceaiul. Aceste „detalii” vor fi diferite în fiecare casă, dar amprenta personală va exista, cu siguranţă.

 

Întotdeauna va exista un „bonus”.

 

Într-o familie care funcţionează bine vor exista întotdeauna şi „bonusuri” vii: cineva îşi va dori să aibă măcar un ghiveci în care să trăiască măcar un cactus, dacă nu chiar o orhidee; sau poate că există (cel puţin) un animal de companie. Persoanele afectuoase şi familiste găsesc de obice loc în căminul lor pentru un câine, o pisică, un hamster, un papagal sau alt prieten necuvântător.

 

Cel mai adesea, există multe decoraţiuni.

 

Aşa cum notam şi puţin mai sus, amprentele personale sunt necesare, aşa că vor exista mai multe decoraţiuni: ornamente, tablouri, figurine, sculturi, cărţi, monumente ale sinelui vor fi aşezate pe rafturile bibliotecii, pe comodă, pe pereţi, pe noptieră şi aşa mai departe. Analizează imaginile din galeria foto şi vei observa că sunt tot felul de detalii peste tot în casă, aşa cum va fi în fiecare casă în care trăieşte o familie.

 

Ne mândrim cu cine suntem.

 

Ne mândrim cu cine suntem. Ne iubim familia şi ne mândrim şi cu ea. Prin urmare, nu se poate ca o locuinţă de familie să nu aibă pe undeva o fotografie, un trofeu sau o diplomă a cuiva din neam. Cel mai adesea, este dedicat un întreg raft sau un întreg perete pentru fotografiile familiei, fie că sunt individuale, fie că sunt de grup.

 

Sursa foto: houzz.com, © Marc Risik

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11NEM0U12