Cartierul Tamisa

5 motive pentru albastru azur

Pentru că este o culoare rece, albastrul este adesea evitat de persoanele care îşi amenajează locuinţele, însă nu trebuie discriminat. Asemeni tuturor celorlalte culori, albastrul este o culoare naturală, iar în amenajarea locuinţei poţi folosi cu încredere orice culoare din natură. Important este să găseşti nuanţa care se potriveşte inimii tale şi să ştii cu ce să o potriveşti.

 

Primul motiv pentru care astăzi recomandăm folosirea albastrului în amenajările interioare este faptul că, în zilele de astăzi, ne găsim din ce în ce mai puţin timp pentru a privi cerul. Iar el, cerul, este atât de frumos, cu toate nuanţele şi stările lui!

 

1. Albastrul azuriu „funcţionează” tot anul.

 

Sunt culori care se potrivesc bine numai în anumite anotimpuri. De exemplu, culorile foarte puternice merg bine vara, pasterlurile primăvara, paleta de culori cărămizii şi gălbui se potriveşte mai bine toamna şi aşa mai departe. Există diferite jocuri de culori pe care le asociem (cel mai adesea involuntar sau inconştient) câte unui anotimp. Însă nuanţa de albastru pe care o are cel mai senin cer se potriveşte în casă oricând.

 

2. Nuanţa potrivită de albastru poate mulţumi pe toată lumea.

 

Pe toată lumea din casă, desigur – este tot ce contează atunci când îţi amenajezi propria locuinţă. Cerul nu este nici masculin, nici feminin, nici prea copilăros, nici prea sobru. Cerul este aşa cum vrei să îl vezi. De aceea se potriveşte culoarea lui în orice locuinţă: pentru că nu impune o anumită interpretare.

 

3. Culoarea azur se potriveşte oricărui timp şi oricărui stil.

 

Indiferent de stilul pe care îl alegi pentru a-ţi amenaja diferite camere din casă (minimalist, shabby chic, elisabetan, contemporan, glamour etc), culorile cerului nu se demodează şi nu devin incompatibile cu stilul ales.

 

4. Albastrul deschis temperează culorile calde.

 

Într-o cameră unde există elemente de mobilier sau decoraţiuni în culori calde intense, acestea pot crea un dezechilibru estetic. Dacă nuanţele sunt prea puternice sau într-o proporţie prea mare. Un strop de albastru pastelat ar putea calma mintea şi odihni privirea asaltată de un roşu sau un portocaliu prea puternic.

 

5. Albastrul cerului aduce natura în casă.

 

Nu numai că se potriveşte oricăror elemente de arhitectură, de design sau de sculptură de afară, dar ajută şi la crearea unei uniuni estetice între exterior şi interior. Dacă ai avea tavanul albastru azuriu sau jumătatea superioară a pereţilor zugrăvită în această culoare, ar fi ca şi cum ai aduce o porţie de cer în casă.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI