Cartierul Tamisa

5 idei pentru o casa mai haioasa

Nu-i aşa că şi ţie îţi plac mai mult casele haioase decât cele clasice şi previzibile? Dacă răspunsul tău este afirmativ sau dacă ştii pe cineva pentru care într-adevăr răspunsul ar fi afirmativ, atunci îţi vor plăcea ideile prezentate în acest articol sau îl poţi recomanda mai departe.

 

Iată cele 5 idei haioase pentru amenajarea unei case pline de energie pozitivă!

 

Decoraţiuni amuzante încă de la intrare

 

Indiferent că locuieşti la casă ori la apartamente, trebuie să începi cu ornamentele haioase încă de la intrarea pe proprietatea ta: culori îndrăzneţe pe gard, un gard într-o formă ciudată, o ciocănitoare în loc de sonerie, ciucuri la mânere, preşuri cu mesaje amuzante şi aşa mai departe! Ca să nu mai spunem despre cum poţi să îţi colorezi toată casa în toate culorile curcubeului sau cum poţi să te rezumi (dacă nu eşti într-o ureche, dar îţi plac lucrurile deosebite) la vopsirea tocului uşii şi ferestrelor în culori îndrăzneţe.

 

Mesaje amuzante prin casă

 

Casa ta trebuie să poată vorbi cu tine şi cu cei dragi. Până când tehnologia care face casele să vorbească proprietarilor lor va deveni suficient de accesibilă încât să fie prezentă în fiecare locuinţă, ce-ar fi să te rezumi la câteva tablouri, abţibilduri şi scrisuri pe tablă cu mesaje amuzante, motivaţionale şi, evident, personalizate?

 

De râs în baie

 

În baie mergi, într-adevăr, pentru a satisface diferite nevoi ale trupului. Dar cine spune că în baie nu poţi râde? Ţine lângă toaletă un joc uşor, lângă cadă reviste de umor şi... în locul oglinzii pune un abţibild haios cu vreun animal care se spală! Animalele care fac duş sunt amuzante de fiecare dată, mai ales dacă sunt poziţionate în aşa fel încât să dai cu ochii de ele şi să ai impresia, chiar şi pentru un moment scurt, că aceea este reflecţia ta!

 

Ia-ţi un animal de companie!

 

Cei care au deja animale de companie ştiu că animalele de companie, oricât de mici, de mari sau de blănoase, sunt o sursă infinită de glume, umor şi amintiri plăcute.

 

Iar dacă nu vrei responsabilitatea unui animal de companie în carne şi oase (presupunând că nu îţi plac tarantulele şi că nu consideri fermele de furnici animale de companie), poţi oricând să înlocuieşti jucăria vie care-ţi cere periodic de mâncare cu un tablou mare şi frumos sau cu o sculptură corespunzătoare.

 

Trebuie să te avertizăm, însă, că un tablou nu îţi va oferi niciodată afecţiunea, atenţia şi miile de zâmbete şi râsete pe care ţi le oferă un animal de companie viu.

 

Mobilier deosebit

 

Poţi alege mânere deosebite pentru mobilierul din casa ta: în locul unor mânere banale, drepte sau rotunde, poţi să optezi pentru mânere în forme diferite, iar varietatea formelor depinde numai de gusturile tale şi felul în care, potrivit gusturilor tale, ai amenajat restul camerei în care vrei să pui piesa de mobilier cu pricina.

 

Dulapurile nu sunt singurele piese de mobilier cu personalitate, iar acest lucru se poate vedea cu uşurinţă în ultimele imagini din galeria foto.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06ONL9I12