Cartierul Tamisa

Pe perete – idei de tablouri pentru amenajari living I

Cea mai distractivă parte în amenajarea unei locuințe este etapa finală, atunci când puneți vaza de flori pe masă, lumânările parfumate pe mobilier și tablourile pe pereți. Iar tablourile pot fi mari!

Livingul este cea mai spațioasă cameră din locuință. Vă permiteți să amenajați aici un loc de relaxare, un birou pentru acasă și chiar un colț de dining. Desigur, pereții livingului vor fi decorați cu diverse rafturi, obiecte de iluminat și, nu în ultimul rând, tablouri.

Deasupra canapelei

Amplasarea tablourilor deasupra canapelei este, de departe, locul preferat pe care îl folosiți în amenajarea livingului, fiind adesea un perete gol, fără farmec. Efectul este unul pe măsură, arta de pe perete reușind să scoată încăperea de sub anonimat și să îi ofere o notă modernă și sofisticată. Indiferent că optați pentru tablouri cu zgârie-nori sau, din contra, un câmp plin de maci, tablourile amplasate deasupra canapelei aduc camerei de zi un plus de savoare.

Lângă mobilă

De obicei, planurile pentru living presupun o cameră de dimensiuni mari în formă dreptunghiulară, astfel că de multe ori peretele de lângă mobila de sufragerie rămâne gol. De ce să nu îl umpleți cu un tablou spectaculos ilustrând peisaje cu flori, oameni sau animale, care să amplifice confortul oferit de această cameră? Asigurați-vă că alegeți întotdeauna rama potrivită, în ton cu restul încăperii.

Pe tot peretele

Trăim în era dezvoltării, iar domeniul home design-ului nu putea face excepție. A trecut perioada în care vă puteați mulțumi cu un perete alb,simplu sau într-o singură nuanță. Pentru pasionații de artă pe perete care nu vor să se rezume la tablouri avem soluția: pictura direct pe perete, pe care o puteți realiza chiar singuri, dacă nu vă lipsește talentul plastic. Jocul de nuanțe va fi atracția musafirilor, amuzamentul celor mici și satisfacția personală.

Sursa foto: home-designing.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03C31DN12