Cartierul Tamisa

Micul living incapator

Pentru că aici petreceţi cel mai mult timp cât staţi acasă, cu excepţia orelor de somn, livingul trebuie să fie mobilat şi decorat într-un mod cât mai eficient şi mai plăcut. Mai ales în apartamentele cu încăperi mici, acest lucru este o adevărată provocare.

 

Cum să creaţi impresia unui living spaţios când măsurătorile lasă de dorit? De fapt, nu este chiar atât de dificil de îndeplinit această sarcină: va trebui doar să urmaţi câţiva paşi, despre care am mai discutat pe alocuri.

 

Economisire de spaţiu

 

Dacă încăperea de decorat nu este una foarte spaţioasă, trebuie să evitaţi alegerea mobilierului masiv, indiferent că este vorba despre canapele, fotolii, masă sau comoda pe care să aşezaţi televizorul care va fi, în mod obligatoriu, cu ecran plat.

 

Deasupra comodei puteţi monta rafturi înguste unde să depozitaţi cărţile sau suvenirurile preferate, iar deasupra acestora, cât mai aproape de tavan, pentru a nu deveni şi depozit de praf, dulapuri suspendate, la fel de înguste ca etajerele.

 

Economisirea spaţiului se face cu spor şi dacă uşile nu au sistem de deschide clasic, ci sunt din cele culisante, dacă suportul pentru televizor este cu dublă utilizare şi, eventual, rotativ, iar depozitarea este făcută pe verticală, cu ajutorul dulapurilor cât mai înalte. Mobilierul înalt va da şi impresia estetică de alungire a întregii camere, acest efect fiind foarte important în deschiderea optică a spaţiului disponibil.

 

Mobilier multifuncţional

 

Cu cât avansaţi în vârstă, cu atât veţi acumula mai multe lucruri cu valoare sentimentală care trebuie păstrate. Pentru că, la un moment dat, rafturile şi dulapurile s-ar putea să devină neîncăpătoare sau livingul să devină prea aglomerat, este bine să luaţi în considerare măsuri alternative. Aici va veni în ajutor mobilierul multifuncţional. Canapelele extensibile, care pot fi paturi foarte confortabile şi în lada cărora puteţi depozita tot felul de obiecte, taburetele cu rol de cufăr, lăzile care pot servi şi ca scaune fără spătar şi aşa mai departe.

 

Iluminare corespunzătoare

 

Profitaţi din plin de lumina naturală, nu o suprimaţi cu jaluzele sau draperii groase. Dacă este necesară acoperirea ferestrelor, folosiţi perdele subţiri, deschise la culoare – dacă preferaţi perdelele în culori închise, alegeţi o ţesătură cât mai rară şi un material cât mai subţire.

 

Folosiţi corpuri de iluminat corespunzătoare dimensiunilor încăperii. De exemplu, într-un living micuţ, oricât de mult v-ar plăcea candelabrele, acestea nu îşi găsesc locul. Mizaţi pe lustre discrete, nu foarte colorate, şi pe veioze înalte şi subţiri. O altă variantă potrivită ar fi iluminarea cu ajutorul spoturilor luminoase.

 

De asemenea, este recomandat să folosiţi cu precădere culori în nuanţe deschise - nu este obligatoriu să le acordaţi exclusivitate şi nici să renunţaţi la culorile reci, însă atmosfera generală să fie una deschisă.

 

Atenţie pentru detalii

 

Detaliile trebuie calculate cu atenţie, mai ales într-o încăpere nu foarte spaţioasă. Optaţi pentru suprafeţe bine finisate şi simple, fără model. Acestea vor ajuta la crearea unei atmosfere cât mai aerisite şi sunt semne de bun gust.

 

Suprafeţele transparente şi cele lucioase sunt, de asemenea, recomandate. Atenţie, nu sclipitoare, nu sidefate, ci cu un luciu cât mai simplu şi mai rafinat. De exemplu, măsuţa de cafea poate fi din sticlă transparentă, în locul clasicelor măsuţe din lemn, iar dulapurile pot avea geamuri mate sau oglinzi, în locul uşilor din placaj.

 

Decoraţiunile (vase, sfeşnice, boluri cu flori parfumate, suporturi pentru lumânări etc) trebuie să fie şi ele cât mai simple. Dacă le doriţi colorate, atunci alegeţi-le pe cele care nu au model sau care au imprimeuri cât mai discrete.

 

Astfel, veţi avea un living care pare mai spaţios decât este şi în care puteţi profita de maximumul de centimetri pătraţi.

 

Surse foto: freshome.com, houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI