Cartierul Tamisa

Livinguri sofisticate ce promit sa ramana la moda

De la materiale la lumini, stilurile home design-ului se mută de la în trend la învechit cu o viteză amețitoare. În acest articol vă vom prezenta câteva livinguri care îmbrățișează curentul actual într-o manieră care promite să rămână la modă mulți ani de acum înainte.

Câteva dintre aceste spații sunt subtile și delicate, trezind interes fără să încarce. Altele adoptă o manieră curajoasă, rămânând totuși ancorate în tradițional. Dar important este faptul că aceste amenajări explorează cele mai contemporane trenduri din cadrul design-ului de interior și totuși fiecare încăpere este unică.

Living pastel

Să începem cu un design în nuanțe cuminți, pastelate. Acest living vesel alb folosește nuanțe pale de galben ca accente principale, în timp ce multe alte culori ale curcubeului apar în peisaj. Încăperea este deschisă, iar ferestrele imense nu sacrifică deloc din intimitate, datorită gardului viu înalt din grădină. Accentele colorate se regăsesc și în opera de arta din spatele mesei de dining.

Priveliște superbă

Încă un design ce aduce exteriorul în interior! Acest living modern este unic prin canapeaua îndreptată către piscină și către peisajul superb de afară. Mobilierul modern păstrează totuși o notă clasică și simplă, pentru ca atenția să fie centrată către priveliștea pe care o oferă ferestrele imense. Covorul striat este o alegere foarte inspirată, eliminând nevoia de imprimeuri plasate altundeva.

Pată de culoare

Cel de-al treilea design oferă o abordare veselă a unui interior minimalist și natural. Canapeaua în culoarea puternică de bleu, cu pernele gri mari, creează o primă impresie îndrăzneață. Este singura pată de culoare folosită pentru întreg livingul și reușește, totuși, să invigoreze toată încăperea.

Culorile pământului și soarelui

Cald,natural și clasic – acest living folosește tonuri închise pentru zonele funcționale dintre pereții săi albi. Tavanul reprezintă o afirmație îndrăzneață, schimbând complet așteptările date de podeaua în nuanțe deschise.

Living zen

Ce loc confortabil și relaxant! Ultima amenajare folosește lumini difuze și contraste puternice pentru a conferi o atmosferă intimă. Lumina naturală își croiește drum de la capătul scărilor în jos și oferă o strălucire caldă pereților de piatră și podelei lustruite.

Sursa foto: home-designing.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09IZO5F12