Cartierul Tamisa

Arta urbana in living

Nu-i aşa că vă doriţi un living inovativ, colorat şi vesel? Iată că avem câteva sugestii utile. Pentru că este întotdeauna mai bine să ţinem pasul cu vremurile, în acest articol vom discuta despre arta urbană şi modul în care ea poate fi folosită în apartamentul dumneavoastră.

 

Orice designer vă va spune că cel mai important lucru este să se potrivească personalităţii membrilor familiei fiecare lucru pe care îl achiziţionaţi sau îl creaţi. Fiecare decoraţiune prezentă în casa dumneavoastră trebuie să spună o poveste, altfel nu îşi poate găsi locul în acest ambient.

 

Obiecte meşteşugite de alţii

 

Există tot felul de târguri cu obiecte de artizanat: de la târgurile cu produse tradiţionale româneşti la târgurile cu produse mai puţin tradiţionale, apropiate de arta urbană şi de proiectele hand made, aveţi zeci de posibilităţi pentru achiziţionarea de decoraţiuni sau chiar piese de mobilier dintre cele mai originale şi mai atent meşteşugite.

 

De asemenea, mobila recondiţionată este una dintre recomandările pentru un living atipic. Astfel puteţi păstra piesele de mobilier preferate, dar cu un aspect împrospătat şi cu defectele îndepărtate.

 

Picturi murale sau graffiti

Pentru picturile murale şi graffiti există mai multe tehnici de execuţie şi modele infinite. Dacă piesele de mobilier sau decoraţiunile pot fi alese doar pentru latura estetică sau pentru simplul factor pragmatic, desenele de pe pereţii dumneavoastră chiar trebuie acordate personalităţii şi preferinţelor pe care le aveţi.

 

Desigur, va trebui să acordaţi puţină atenţie şi paletei cromatice folosite, astfel încât fiecare obiect din încăperea unde va fi creată pictura să rezoneze cu una dintre nuanţele desenului. Acest lucru va ajuta la crearea unei unităţi vizuale şi a echilibrului estetic.

 

Improvizaţii

 

Dacă nu vreţi să compromiteţi niciunul dintre pereţii casei dumneavoastră cu graffiti sau picturi murale, puteţi improviza desene cu fire prinse în piuneze. Pentru o imagine mai haioasă încercaţi să folosiţi piuneze şi fire colorate, dar şi să creaţi forme diferite, abstracte sau nu.

 

De asemenea, puteţi încerca să faceţi mici sculpturi sau să decoraţi boluri, vaze sau ghivece cu papier-mâché, iar ultimul strat să fie din hârtie colorată sau creponată. Pentru un aspect mai haios puteţi să aşteptaţi să se usuce lucrarea şi să o pictaţi cu acuarele sau vopsea – dacă aveţi copii, lăsaţi-le lor această onoare.

 

Hand made-ul de acasă pentru acasă

 

Încercaţi chiar dumneavoastră să puneţi în practică unele idei de obiecte hand-made. S-ar putea să vă placă şi să vă iasă chiar mai bine decât aţi spera. Pentru acest lucru, există tot felul de idei pe internet şi nu numai. În plus, vom reveni periodic cu sugestii noi pentru proiecte hand made.

 

Pentru început, puteţi încerca să fabricaţi câte o pernuţă decorativă pentru fiecare membru al familiei, asociind fiecăruia câte un animăluţ, un citat ori un motiv vegetal. Dacă pernuţele presupun prea mult lucru, puteţi încerca să creaţi tablouri haioase, de dimensiuni diferite – pe acestea le puteţi picta, le puteţi crea sub forma unui colaj de articole sau fotografii sau pot fi simple tăbliţe pe care să desenaţi cu creta ceva nou în fiecare zi.

 

Surse foto: freshome.com, houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI