Cartierul Tamisa

Arta pentru living

Livingul este camera care are adesea cel mai mare număr şi volum de ornamente, iar între această categorie sunt cuprinse şi obiectele de artă. Prin urmare, trebuie cu atât mai mult să alegi cu grijă ornamentele din living cu cât acestea ocupă mai mult spaţiu şi sunt văzute de mai multe perechi de ochi decât cele care-ţi scrutează dormitorul sau baia.

 

Cum alegi piesele de artă din living? În funcţie de dimensiunile camerei şi de dimensiunile pe care ţi-ai dori să le aibă fiecare obiect de artă, în funcţie de cum se propagă lumina naturală, în funcţie de poziţionarea mobilierului, în funcţie de personalitatea ta şi de stilul în care este amenajat livingul şi aşa mai departe.

 

„Glamorous”

 

Primele trei imagini din galeria foto de mai sus sunt pentru decoraţiuni murale cu un aer elegant, dar nu foarte pretenţios. După cum vei observa, sunt obiecte de tipuri diferite, însă aerul acela uşor feminin şi poate puţin prea graţios pentru unele gusturi definesc acelaşi lucru şi anume termenul „glamorous”.

 

Tapiserii pentru pereţi

 

Pentru unii, ideea de decoraţiuni textile pe pereţi este respinsă din start, pentru că se gândesc direct la tapiseria cu „Răpirea din Serai” pe care bunicile o aveau pe pereţii caselor din lut. Totuşi, tapiseriile pentru pereţi pot arăta foarte bine şi pot oferi livingului tău un aer primitor, care să conţină şi un sâmbure de istorie şi o amprentă culturală. Pentru mai multe detalii, click aici.

 

Artă supradimensionată

 

Arta poate căpăta proporţii foarte mari, aşa cum vei putea osbserva şi în a cincea imagine din galeria foto. Tipul propriu-zis de artă (sculptură, pictură murală, tablou, fotografie, tapet, colaj etc) va depinde de gusturile tale şi de paleta de culori pe care ţi-o doreşti în living.

 

Sculpturi murale

 

Sculpturile în relief au un farmec aparte, mai ales pentru că pot fi asemănătoare celor antice sau baroce, dar pot fi şi foarte moderne. Ultimele trei imagini vor exemplifica diferite tipuri de sculpturi murale, realizate din diferite materiale şi care au, bineînţeles, efecte estetice diferite.

 

Artă pragmatică

 

Pentru unii, imaginile care nu au şi un scop practic nu sunt dezirabile. În acest caz, se ajunge la o variantă de mijloc, căci arta, precum ştii, este flexibilă. Se poate, de exemplu, ca un tablou, oricât de complex şi/sau de modern să poată fi preschimbat într-un ceas de perete. Sculpturile pot fi şi ele adaptate: pot deveni lămpi, veioze sau, aşa cum vei vedea şi în ultima imagine din galeria foto, ceasuri de perete.

 

Sursa foto: urbanhomez.com, homedesignholic.com, gahr-metalart.com, pixshark.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03RPOFZ12