Cartierul Tamisa

1 living, 2 zone si imprimeuri cat cuprinde

Reţeta pentru amenajarea livingului perfect poate fi greu de găsit, mai ales dacă locuinţa ta are o structură ciudăţică şi o compartimentare dificilă. Totuşi, pentru fiecare problemă va exista de fiecare dată cel puţin o soluţie. În galeria foto vei vedea că fiecare imagine pare a fi dintr-o altă încăpere, deşi încă din prima imagine se vede că este o singură mare cameră cu două zone de activitate în amenajarea cărora s-au utilizat mai multe tipuri de culori, imprimeuri şi stiluri ale decoraţiunilor.

 

Împărţirea la doi

 

Există încăperi prea mari pentru a fi mobilate ca un singur living. Acestea vor fi împărţite, potrivit necesităţilor tale şi ale familiei tale, în mai multe zone. Despre delimitarea spaţiilor am discutat şi în articole anterioare, aşa că nu ar trebui să te sperie această idee. Prin urmare, ia în considerare repartizarea unei camere pentru mai multe activităţi.

 

De exemplu, o parte din living poate fi folosită ca dining sau ca birou pentru cei care lucrează de acasă sau, pur şi simplu, ca zonă pentru şedinţele de familiei unde se pune ţara la cale, iar cealaltă parte a livingului va fi folosită pentru jocuri de societate, vizionări de filme şi aşa mai de parte. Se poate ca, dorind să stabileşti mai multe zone în living, să aglomerezi această cameră; de aceea este recomandat să optezi pentru două zone de activitate.

 

Decoraţiuni de tot felul

 

Fiecare zonă va avea un specific al său, dar vor exista şi elemente de decor ce vor avea rolul de a armoniza aspectul întregii încăperi. Totuşi, pentru că se vor desfăşura aici mai multe tipuri de activităţi, poate chiar simultan, trebuie luat în considerare stilul eclectic pentru amenajarea livingului. Notăm acest lucru pentru că este foarte probabil să îţi doreşti să aşezi aici obiecte aparţinând diferitelor epoci şi stiluri, iar atunci ar fi mai bine să încerci să le potriveşti într-un anumit stil... Nu doar stilul tău personal, ci stilul eclectic, influenţat de personalitatea ta şi a celor din casă.

 

Perspectivă

 

Oriunde te-ai aşeza, trebuie să ai ceva plăcut de văzut. Dacă te aşezi pe oricare dintre canapelele din imaginile de mai sus, vizibilitatea este sporită: poţi vedea întreaga cameră sau câţiva interlocutori şi, eventual, televizorul (presupunând că vei avea un televizor în living) sau şemineul.

 

Niciuna dintre piesele de mobilier (mici sau mari) nu trebuie aşezate cu faţa la perete sau orientate către un colţ, ci totul trebuie gândit în aşa fel încât să stimuleze comunicarea şi deschiderea (emoţională şi mentală) către ceilalţi şi către exterior, în general. Dacă vrei neapărat un loc retras, poţi aşeza un fotoliu lângă fereastră – astfel, vei avea şi deschiderea despre care vorbeam, şi impresia de izolare de care s-ar putea să ai nevoie din când în când.

 

Spaţiu de şezut, spaţiu pentru depozitări

 

În orice living este nevoie, în primul rând, de obiecte pe care te poţi aşeza: canapele, fotolii, scaune, banghete, balansoare şi aşa mai departe. Dar după „primul rând” există întotdeauna şi un „al doilea rând”, cel puţin, iar acest al doilea rând presupune instalarea unor spaţii pentru depozitarea diferitelor obiecte, acestea fiind, cel mai adesea, cărţi şi premii fizice (diplome, trofee, medalii etc).

 

Sursa foto: houzz.com



Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI