Cartierul Tamisa

Proiecte pentru exterior

Încă mai este destul de frumos afară încât să poţi pune la cale câteva proiecte pentru afară, pentru a-ţi înfrumuseţa şi personaliza locuinţa. Unele dintre sugestiile de mai jos pot fi adaptate la modul de trai dintr-un apartament, dar sunt ideale pentru case şi, în special, pentru grădini.

 

Verandă

 

Dacă nu ai deja o verandă, dar ai o casă, ar trebui să îţi construieşti o verandă sau, măcar, o terasă. Dacă ai o verandă sau o terasă (sau, dacă stai la apartament, un balcon), atunci este vremea potrivită pentru a o recondiţiona şi pentru a face planul de bătaie pentru amenajarea acestui spaţiu în primăvară, când vom trece de frig şi când vremea va fi din nou însorită şi bună pentru a petrece timpul afară. Între timp, toate obiectele pe care le vei lăsa afară trebuie tratate în aşa fel încât să reziste gerului de iarna aceasta.

 

Pentru gătit afară

 

Încă mai poate fi foarte plăcut pentru a petrece timpul afară, mai ales dacă tu şi cei dragi că strângeţi în jurul unui foc: un grătar construit afară, un cuptor pentru pizza sau un loc pentru a aprinde un foc de tabără şi a-l ţine sub control. Apoi, o cană cu ceai fierbinte, cu ciocolată caldă sau cu vin fiert ar trebui să poată să vă încălzească şi să vă permită să întreprindeţi diferite activităţi afară.

 

Un exterior frumos colorat

 

Împrospătează exteriorul locuinţei tale: vopseşte-ţi casa, schimbă uşa, colorează uşa într-o nuanţă îndrăzneaţă sau adaugă câteva elemente decorative colorate în exteriorul casei. Doar nu vrei să vină iarna peste voi şi locuinţa ta să fie ternă şi lipsită de culoare! Nu ar fi mai bine să te întâmpine o uşă colorată lângă care este aşezată o banchetă micuţă şi confortabilă? Despre banchete am discutat şi aici, ar trebui să o poţi alege pe cea potrivită.

 

Un hambar, un foişor sau o căsuţă în copac

 

Dacă ai ceva spaţiu în grădină, ar fi drăguţ să îţi construieşti un loc unde să petreci ceva timp relaxându-te sau jucând diferite jocuri: un hambar sau un foişor ar fi simpatice, dar şi mai simpatică ar fi o căsuţă în copac, iar pentru aceasta vei găsi sugestii de construcţie şi de amenajare aici.

 

Un acoperiş verde

 

Poţi înţelege formula "acoperiş verde" literalmente (vopseşti acoperişul cu verde sau îl schimbi cu unul din materiale de culoare verde) sau mai puţin literal: instalezi pe acoperiş panouri solare care să transforme lumina şi căldura de la soare în energie, iar între aceste panouri poţi creşte plante de mici dimensiuni care vor oferi un plus de izolare termică locuinţei tale şi un aspect ceva mai vesel şi mai energic.

 

O nouă sonerie şi lumini noi

 

Un "upgrade" prinde bine oricărei locuinţe: o sonerie nouă (poate chiar cu un cântecel mai plăcut) şi o lumină nouă la intrare sau un sistem nou de iluminat grădina şi, mai ales, intrarea în locuinţa ta ar trebui să ofere un aer uşor împrospătat întregii locuinţe şi nu pentru că într-adevăr s-ar simţi schimbarea în întreaga casă, ci pentru că aceste elemente vor oferi un plus de energie locuitorilor acestei case.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI