Cartierul Tamisa

Personalitati si gradini: Gradina extravertitului

Dacă am discutat despre grădina mizantropului, trebuie să abordăm şi subiectul grădinii extravertitului pentru a face dreptate. Este drept, mizantropul nu este sinonimul perfect al introvertitului, însă au la bază aceeaşi tendinţă de izolare, chiar dacă este din cauze diferite. Să revenim, totuşi, la subiectul de astăzi: cum arată grădina ideală pentru o persoană deschisă şi sociabilă?

 

Prima impresie contează

 

Prima impresie este făcută de intrare, desigur: dacă grădina este la intrarea pe proprietate, este importantă vederea din stradă; dacă, în schimb, grădina este în spatele casei, este importantă prima vedere pe care o ai asupra grădinii când ieşi din casă. Din acest punct de vedere trebuie să acorzi multă atenţie perspectivei, pentru a şti cărui lucru trebuie să oferi prioritate.

 

În primul caz, este necesară o poartă care să te invite înăuntru: una prin care se poate vedea o alee simpatică şi care este dominată de forme curbe. În al doilea caz, centrul de greutate al priveliştii poate fi orice îţi doreşti: o canapea, o sculptură, o mică fântână arteziană şi tot aşa mai departe.

 

Vizibilitate cât mai vastă

 

Încearcă să eviţi plantele şi/sau decoraţiunile foarte înalte: în cazul în care îţi doreşti arbori în grădină, dar eşti tipul extravertit, probabil vei prefera copacii plantaţi în apropierea gardului, care să nu îţi limiteze vizibilitatea asupra spaţiului pe care îl deţii.

 

În zonele unde îţi vei petrece majoritatea timpului alocat grădinii, probabil vei prefera să fie pavaj, pietriş sau vegetaţie pitică (gazon sau alte plante de talie mică).

 

Spaţiu deschis pentru socializare

 

Cu siguranţă vei avea des prieteni şi rude în vizită, iar când este vremea frumoasă nu ai niciun alt motiv pentru a nu invita persoanele dragi la o băutură răcoritoare în grădină. Prin urmare, acest spaţiu trebuie adaptat acestui fel de activităţi: vei avea nevoie de canapele şi fotolii confortabile, poate chiar şi un leagăn amplasat în apropiere.

 

În mijlocul mobilierului de exterior (scaune, canapele, fotolii, şezlonguri etc) poţi aşeza o simplă măsuţă de cafea sau, şi mai bine, un mic suport pentru un mini foc de tabără (v. foto). Suportul acesta îl poţi încorpora într-o masă mai mare, la care să serviţi gustări, bezele (din cele ce trebuie pârlite la foc de tabără, după modelul american) sau diferite băuturi.

 

Multitudine de culori

 

Culorile sunt cea mai simplă modalitate de exprimare a dispoziţiei: dacă cineva nu se simte în apele sale sau este trist, se va înconjura de nuanţe de gri sau de culori închise; în schimb, dacă o persoană este deschisă, comunicativă şi sociabilă, se va înconjura de culori intense.

 

Aşadar, pentru a amenaja un spaţiu perfect pentru o persoană extravertită şi pentru a încuraja comunicarea dintre diferiţi indivizi (indiferent de raportul interpersonal), este recomandat să foloseşti cât mai multe culori, cât mai vesele şi, dacă se poate, să domine cele calde.

 

Sursa foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07YK12R12