Mituri despre gradinarit

28-10-2013 / Blog amenajari gradini

Toamna şi primăvara este vremea pentru grădinărit. Totuşi, acesta trebuie făcut ca la carte şi nu din auzite, astfel încât grădina să se dezvolte frumos de la un sezon la altul.



Pământul tot pământ e!

 

Nu este adevărat nici cât negru sub unghie: fiecare plantă are nevoi diferite şi, deci, solul pe care îl are aceasta în jurul său şi mai ales la rădăcini îi va afecta în mod decisiv soarta. Citiţi cu atenţie instrucţiunile pe care le au plantele pe care vreţi să le creşteţi, precum şi cele existente pe pachetele de pământ.

 

Toţi copacii trebuie să aibă o îngrăditură.

 

Un alt mit care nu va rămâne decât un mit. Cel mai bine pentru orice copac este să i se acorde cât mai mult spaţiu şi cât mai multă lumină. În funcţie de tipul de arbore, acesta îşi va adânci rădăcinile odată cu trecerea timpului, însă există şi soiuri de copaci ale căror rădăcini se orientează către suprafaţă sau care se menţin în primul strat de sol, unde pot absorbi cât mai mult aer. În plus, aceste îngrădituri ale copacilor, mai ales în interiorul unei grădini, sunt inestetice, indiferent cât de mult aţi încerca să le asortaţi cu faţada casei sau cu gardul.



Toţii copacii au nevoie de stâlpi pentru a creşte drepţi.

 

Fals. Dacă sunt plantaţi drepţi şi nu le este compromisă creşterea prin privarea de lumină sau prin limitarea spaţiului în care se pot dezvolta, majoritatea copacilor vor creşte cât mai drepţi, orientându-se către cer, către sursa de lumină.



„Nu ştiu să am grijă de plante”.

 

Întotdeauna plantele vin cu instrucţiuni de folosire indiferent că le achiziţionaţi sau că le primiţi, că sunt deja în ghiveci sau că urmează a fi plantate afară. Etichetele trebuie să conţină informaţii despre tipul necesar de sol, despre ritmul de irigare şi despre necesarul de lumină. În cazul în care nu deţineţi aceste date, atotputernicul Internet va dovedi, încă o dată, cât de folositor poate fi. Începeţi cu plante uşor de îngrijit, cum sunt cactuşii, filodendronul sau plantele sabie (Sansevieria).



Puţin fertilizator este bun, mai mult fertilizator este şi mai bun!

 

Citiţi întotdeauna instrucţiunile pachetului cu fertilizator, deoarece mai mult nu este întotdeauna mai bine şi cu siguranţă nu în cazul fertilizatorului! Folosirea de îngrăşăminte în exces poate duce la anomalii ale plantelor dumneavoastră, care vor necesita înlocuirea imediată a solului, dar şi la otrăvirea pământului, iar aceasta este o problemă pe termen lung. Surplusul de fertilizator ar provoca alungirea plantelor, scăderea numărului de fructe sau de flori, precum şi creşterea salinităţii solului la un nivel anormal, arsuri la nivelul rădăcinilor sau apariţia plantelor mutante.



Dacă o plantă este ofilită, trebuie udată.

 

Deşi este valabil în anumite situaţii, trebuie să ţineţi cont de anumite criterii înainte să udaţi planta. În primul rând, există foarte multe plante care trebuie irigate de jur împrejur, fără ca apa să ia contact cu frunzele sau cu florile (valabil pentru unele plante de interior). În al doilea rând, dacă temperatura plantei este crescută, este recomandat să aşteptaţi venirea serii sau chiar până dimineaţă pentru a uda solul.

 

În plus, uneori plantele îşi revin de la sine atunci când scad temperaturile – mai ales în cazul plantelor din grădină, acestea fiind subiectul articolului de faţă, aşteptaţi lăsarea serii pentru a vedea dacă acestea sunt încă moi. Dacă sunt ofilite şi dimineaţa, abia atunci udaţi-le. Dacă nu îşi revin în urma irigării, luaţi în calcul alte posibile probleme (dăunători în sol sau în grădină, alterarea calităţii solului etc...

 

Surse foto: freshome.com, houzz.com

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.