Cartierul Tamisa

Cum alegeti calea cea buna?

Fiecare are mai multe drumuri în viaţă, însă cel mai important va fi întotdeauna cel spre acasă. Imediat urmează în clasament utilitatea şi estetica aleilor din grădină.

 

Indiferent că locuiţi într-un apartament nou dintr-un bloc cu grădiniţă sau într-o casă nouă care are o curte cât de mică, acest spaţiu trebuie amenajat cumva. Nu trebuie să aşteptaţi ca altcineva să preia iniţiativa nici măcar în primul caz, eventual discutaţi cu vecinii şi implicaţi-vă cu toţii.

 

De asemenea, în oricare dintre aceste două situaţii, aleile grădinilor trebuie să satisfacă trei condiţii de bază.



Asiguraţi-vă că duce undeva

 

Din punct de vedere conceptual, aleea este o cărare care ajută individul să ajungă la o anumită destinaţie. Prin urmare, nu este recomandat să pavaţi o alee doar de dragul de a avea o alee şi aceasta să se încheie într-un gard. Nu este obligatoriu ca aleile să existe doar pe drum spre garaj sau spre uşa de la intrare, nicidecum.

 

Ideal este ca aleea să conducă spre o măsuţă sau un foişor, spre un loc de joacă, spre grătar sau spre o fântână arteziană. De asemenea, finalitatea aleii o poate constitui o operă de artă – abstractă sau nu, pictată, sculptată sau grafată pe o suprafaţă oarecare, poate chiar pe cea a gardului...



Orice decoraţiune trebuie să se potrivească împrejurimilor

 

În primul rând, trebuie ca vegetaţia pe care o alegeţi pentru a vă decora grădina să aibă un oarecare echilibru estetic: tipurile de plante să alterneze, culorile plantelor trebuie alese cu grijă, iar înălţimile şi volumul acestora trebuie controlat constant, pentru un aspect ordonat, dar şi pentru a eficientiza curăţenia din spaţiile deschise.

 

În al doilea rând, aleea propriu-zisă trebuie să se potrivească atât florei alese, cât şi celorlalte decoraţiuni aşezate în acest spaţiu. „Potrivirea” trebuie să fie şi la nivel cromatic, şi la nivelul texturilor, şi la nivelul formelor. Gândiţi întotdeauna în perspectivă când vă pregătiţi pentru amenajarea grădinii – alegeţi materialele potrivite pentru pavarea aleilor, alegeţi băncuţele potrivite cărora le veţi asorta pernuţe care se vor asorta, de asemenea, florilor din grădină.

 

Trebuie să fie o plimbare plăcută

 

Ce simt tălpile dumneavoastră influenţează starea de spirit – uneori chiar pentru o zi întreagă. Dacă de drumurile comune nu puteţi răspunde, aceasta fiind îndatorirea autorităţilor, va trebui să vă asiguraţi că aleile din curtea dumneavoastră sunt prietenoase cu tălpile celui care le străbate. Indiferent că optaţi pentru pietriş, pentru plăci late din marmură sau din piatră naturală, pentru plăci din lemn sau capete de buşteni, asiguraţi-vă că aleea este bine nivelată, că nu vă înţeapă nimic în talpă, că nu există risc de împiedicare sau de alunecare.

 

Creaţi o anumită atmosferă

 

În funcţie de personalitatea dumneavoastră, veţi amenaja grădina într-un stil jucăuş, într-un stil casual sau într-un stil elegant. Prin urmare, se va crea o anumită atmosferă – felul în care este pavată aleea va trebui, desigur, să se înscrie în această idee, însă nu uitaţi să utilizaţi şi alte decoraţiuni potrivite: ghivece înalte, stâlpi înalţi de care să se prindă plante agăţătoare, stâlpi totemici şi aşa mai departe.

 

Sursa foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI