Cartierul Tamisa

Copii si gradini - partea a II-a

Aşa cum scriam şi în articolul anterior, copiilor le place să se joace afară, în grădină. Cum amenajezi un spaţiu elegant şi copilăros, în acelaşi timp? Care sunt elementele cheie pentru un spaţiu de joacă reuşit? În primul rând, trebuie să discuţi cu cei care vor profita de acest spaţiu: copiii. În al doilea rând, totul depinde de spaţiul administrat acestei idei şi de bugetul disponibil.

 

La joacă, dar în grabă

 

Dacă grădina ta nu este destul de mare pentru a amenaja un spaţiu de joacă, atunci poate nu ar fi rău să amenajezi o zonă micuţă cu nisip şi pietricele lânga aleea principală. Astfel, copilul tău ar putea să se joace puţin în nisip de când vine de la şcoală şi până când este gata masa. Nici măcar nu ar avea nevoie de foarte mult spaţiu sau de multe detalii: într-o parte, spaţiul de joacă va fi limitat de alee, într-o parte de un gărduţ (din lemn sau din piatră), iar lateralele pot fi limitate de spaţii verzi sau arbuşti.

 

La joacă sub supraveghere

 

Întotdeauna este mai bine să vezi cum anume se joacă cel mic – astfel, poţi preveni accidentele şi poţi şi să afli foarte multe lucruri despre copilul tău. Totuşi, nu este foarte bine să stai prea aproape de el când se joacă: oferă-i puţină libertate. Aşa cum vei putea observa în galeria foto, spaţiile de joacă sunt amenajate la o distanţă destul de mare de zona de supraveghere: aşa, copiii se vor putea simţi liberi, iar părinţii vor putea observa totul şi vor putea discuta despre orice probleme îi preocupă, fără grija că vor auzi cei mici fragmente nepotrivite.

 

Un copil mic, un spaţiu mic

 

Dacă ai un singur copil, îi poţi amenaja un bârlog numai pentru el. Eventual, dacă aveţi şi un animal de companie, poţi să construieşti o căsuţă pentru amândoi (una separată de cea în care stă animalul zi de zi) şi câteva giumbuşlucuri, cum ar fi o roată de cauciuc atârnată de o grindă bine fixată. Roata poate fi folosită pentru a legăna copilul sau pentru a dresa câinele să sară prin ea.

 

Pentru copiii "prea" cuminţi

 

Dincolo de toate cele, trebuie să ne gândim şi la copiii cuminţi şi liniştiţi: cei care preferă acţiunile statice. Amenajează-i copilului tău un atelier afară: pentru pictură, pentru exerciţii, pentru dans, pentru pictură sau orice îi place lui. Poate va fi viitorul artist nonconformist care va face desene pe tablă de sute de mii de €.

 

Când resursele nu lipsesc

 

Dacă ai şi destul spaţiu şi destule resurse financiare, nimic nu te poate opri să transformi curtea din spatele casei în parc de aventuri pentru copilul tău: o zonă pentru sportul preferat, o zonă pentru vânătoarea de comori, o zonă pentru a se juca "Ascunselea" şi aşa mai departe (v. penultima imagine din galeria foto).

 

În tabăra din spatele casei

 

Invită prietenii copiilor tăi sau rudele (verişorii) cu care se înţeleg mai bine în tabără în spatele casei tale: aici vei amenaja câte un cort micuţ pentru fiecare copil şi vei organiza diferite jocuri de îndemânare, perspicacitate şi de relaxare pentru cel puţin o zi, iar seara le vei spune poveşti de groază şi îi vei servi cu lapte călduţ îndulcit cu miere şi scorţişoară.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06BF18D12